de Marian Buga
De mai bine de 15 ani se chinuie Ulpiu Timotei Foltuțiu sa-i convinga pe guvernanți ca a gasit soluții pentru eficientizarea procesului de învațamânt. El afirma ca la proiectul sau ar râvni orice țara civilizata a lumii, mai puțin foștii colegi de breasla care s-au perindat pe la conducerea ministerului de resort. Ajuns la capatul rabdarii, dascalul vrea faca greva foamei pâna când cineva de sus se va îndura sa-l asculte.
Cunoscut și respectat
Profesorul Foltuțiu, acum în vârsta de 70 de ani, a educat generații întregi de matematicieni, fiind foarte cunoscut și respectat atât în urbe, cât și în țara. Timp de 15 ani, începând cu 1963, a fost directorul Școlii Generale nr. 11, de pe strada Poetului. Mai apoi a activat ca inspector de matematica la Inspectoratul Școlar. El crede ca experiența de 42 de ani ca și cadru didactic îi permite sa spuna care sunt bubele în învațamântul românesc și cum poate fi remediata situația. „Nu mi se acorda atenția cuvenita. Am întâmpinat dificultați în a impune programul pe vremea lui Ceaușescu, comuniștii nevrând sa-și recunoasca greșelile, și mi s-au pus piedici și dupa 1990. Pentru o scurta perioada, fostul ministru Liviu Maior a permis aplicarea sistemului în Arad, iar mai apoi în alte patru județe. Dar când a plecat de la cârma ministerului, dus a fost și proiectul meu. S-a renunțat la el, deși toți spuneau ca e interesant și merita introdus în toata țara”, spune profesorul aradean.
7 ianuarie 2002
Ulpiu Foltuțiu a trimis zeci de scrisori președintelui Iliescu, premierilor care au condus țara dupa 1990 și miniștrilor din cabinetele acestora. „Am primit unele raspunsuri cum ca programul e interesant și sa trimit o documentație completa. Eu nu vreau, însa, sa fac așa ceva, pentru ca cine știe unde ajunge programul meu și ce se întâmpla cu el. Nu înțeleg de unde atâta nepasare, pentru ca implementarea acestui program ar aduce Ministerului Educației economii de cel puțin 400 de miliarde de lei pe an numai la capitolul „Îndrumare și control”. Cred ca dezinteresul pleaca și de la faptul ca programul lasa fara munca mulți inspectori, care nu-și vor mai avea sensul în inspectorate. De fiecare data când am reușit sa-i conving pe responsabili de utilitatea lui, s-a schimbat ministrul de resort. Asta s-a întâmplat de șase ori pâna acum”, mai spune profesorul pensionar. Daca nu va fi luat în seama, în 7 ianuarie va intra în greva foamei: „Aștept sa treaca sarbatorile, pentru ca acum oricum nu ma va baga cineva în seama”. Ulpiu Timotei Foltuțiu este hotarât sa nu renunțe la protest, indiferent de consecințele asupra starii sale de sanatate, pâna când nu va primi raspuns favorabil de la Ministerul Educației și Cercetarii.
Programul lui Foltuțiu
Înainte de 1989, inspectorul școlar Ulpiu Timotei Foltuțiu a realizat o lucrare de statistica matematica cu ajutorul careia se puteau analiza rezultatele la învațatura ale tuturor elevilor din țara. „Volumul mare de date cerute pentru prelucrare ar fi putut da impresia ca acest sistem este un conglomerat inutil; însa asta nu și acum, în era informatica. Cu ajutorul calculatoarelor, analiza datelor e simpla, iar rezultatele ajuta efectiv la depistarea problemelor din învațamânt. Programul permite realizarea unei evidențe clare a întregii baze didactice din țara, de la cladiri pâna la cele mai neînsemnate obiecte. Va dați seama ce utila este o asemenea baza, accesata în câteva minute prin Internet, în luarea deciziilor pentru o mai buna organizare a procesului de educație”, explica dascalul aradean. Scrisoarea sa (facsimil), adresata în disperare de cauza primului-ministru Adrian Nastase în octombrie 2001, nu a fost luata însa în seama.
„Programul a fost experimentat vreme de doi ani, dar nu s-a ajuns la nici o concluzie privind eficiența lui. Oricum, parerea generala este ca rezultatele obținute sunt prea mici în comparație cu efortul pe care-l impune implementarea lui în toata țara. Îl respect pe domnul Foltuțiu, știind ca a acest program este realizarea vieții sale, dar nu merita sa-și puna viața în pericol pentru asta” Mihai Matekovits, inspector școlar
„Nu pot înțelege cum o lucrare care nu costa nimic și care aduce o economie anuala de 350-400 de miliarde de lei, la un singur capitol: îndrumare și control, nu poate fi transpusa în viața, când se dispune de toata logistica necesara” Fragment din scrisoarea adresata premierului Adrian Nastase de profesorul Foltuțiu