Greva foamei la Calan
Cinci disponibilizați de la societatea Sidermet Calan au intrat dimineața în greva foamei pe 11 februarie, nemulțumiți ca nu au primit salariile compensatorii promise înca de anul trecut.
Nu au vazut nici un leu
Disponibilizații fac greva foamei într-o încapere a Casei de Cultura din Calan, unde și-au adus saltele și radiatoare. Alaturi de cei cinci se afla, fara sa faca însa greva foamei, mai mulți disponibilizați de pe plaforma siderurgica din Calan.
„Cei peste 60 de salariați care au fost disponibilizați în lunile mai, iunie și septembrie de la Sidermet Calan, nu au primit nici un leu, plați conmpensatorii, nici conform Ordonanței 8/2003, nici cele prevazute în contractul colectiv de munca. În schimb, cele 11 persoane, care au mai ramas angajate la Sidermet, și-au acordat prime de sarbatori. Noi protestam de anul trecut, în fața sediului Prefecturii Hunedoara, dar tot degeaba. Nu s-a rezolvat nimic”, declara Ioan Beica, consilierul juridic al sindicaliștilor de pe platforma Calan.
Nu renunța
Foștii salariați de la Sidermet au de primit plați compensatorii cuprinse între 20 și 170 de milioane de lei. În total, suma necesara pentru acoperirea plaților compensatorii disponibilizaților din Calan este de patru miliarde de lei. Unul dintre cei cinci greviști ai foamei, Ioan Groza, a declarat ca greviștii nu renunța la protest decât în momentul în care își vor primi banii cuveniți. „Este o batjocura, ceea ce fac cu noi. Suntem sfidați mereu. Stam în greva foamei pâna cadem”, spune Ioan Groza.
Greviștii sunt testați din 12 în 12 ore de catre medicii de pe Salvare.
Sorina Popa
Hunedoreanul