de Raluca Blanaru
Exista lucruri pe care aș dori sa pot sa refuz sa le fac, cred ca toți ar dori acest lucru, dar cum se zice, în viața sunt chestiuni pe care trebuie sa le faci indiferent daca vrei sau nu, indiferent daca îți fac placere sau nu! Cel puțin mie așa mi se spune mai tot timpul când îmi manifest reticența fața de vreun fapt. Sunt de acord cu aceasta gândire dar ar trebui sa existe și o alta alternativa.
De ce nu se zice ca o persoana are dreptul sa aleaga și sa îndeplineasca doar lucrurile ce i se potrivesc sau care îi fac placereÂ…Fabulez! Știu ca este imposibil sa existe asemenea idei în practica, dar gândul meu ma duce pe aripile neverosimiluluiÂ…da. Este o fantezie tot ceea ce am gândit pâna acum. Nu se poate! Sa crezi cu adevarat ca poți alege în viața este ca și cum te amagești cu un drog: ajungi culmile fericirii absolute, dar revii brusc la realitate, o realitate ce o accepți apoi mult mai greu.
Printre cele mai nedorite acțiuni pe care trebuie sa le întreprind este sa stau în prezența „dragei” doamne profesoare de biologie.
Ora de biologie cu aceasta persoana este un calvar, un adevarat „iad pe pamânt”. Oare nu-si da seama ca un ghimpe îmi strapunge inima când o vad? Oare nu realizeaza ca întreaga clasa adopta o atitudine de reticența, de respingere când intra în încapere și avem „onoarea” sa desfașuram o ora de curs cu dumneaei? Prea multe întrebariÂ…nu merita atât de multe framântari din partea mea.
Chiar m-am gândit asupra subiectului acesta: Doamna Florescu ieșita la pensie. Mi se pare ceva extraordinar, de neconceput, o utopie, dar ar fi unica soluție sa scapam de ea.
Oare o urasc? Sper ca nu, dar observ ca nu exista nici un unghi din care aș putea-o privi astfel încât sa o vad dintr-o lumina mai buna, favorabila ei, nici unul. Și îmi pare atât de rau pentru mine, de ce? pentru ca mâine, a patra ora de curs din programul meu școlar este dedicata acestei ființe, este dedicata chinului, torturii.
Biologia, ca obiect de studiu, mi se pare fantastic de interesanta, chiar ar fi putut sa îmi faca mare placere, dar nu pot decât sa accept realitatea, simpla, prezenta și nefericita realitate: mâine am de suportat o ora de biologie.