Grecia: Criza aduce neonaziștii și extrema stângă în Parlament
Astfe, cele două partide proausteritate și proeuropene din Grecia, Pasok (socialist) și Noua Democrație (dreapta), care guvernează împreună de la sfârșitul lui 2011, au înregistrat rezultate dezastruoase duminică, obținând 32,4 la sută din voturi.
După numărarea a 95 la sută din voturi, se confirmă eșecul celor două partide care reuneau 77,4 la sută din voturi la alegerile legislative din 2009 și care obțin acum doar 150 de mandate în Parlament, sub numărul de 151 de mandate necesar pentru a deține majoritatea absolută.
Potrivit unui exit-poll, partidul de stânga radicală Syriza a devenit al doilea partid grecesc ca număr de reprezentanți în Parlament, liderul partidului cerând formarea unui „guvern de stânga” pentru „a denunța” acordurile încheiate de Atena cu UE și FMI și austeritatea impusă.
Și formațiunea neonazistă Chryssi Avghi (Zori de Aur) va avea pentru prima oară membri în Parlamentul grec, după ce a obținut 6-8% din voturi în scrutinul parlamentar, conform sondajelor efectuate la ieșirea de la urne. „A sunat ceasul fricii pentru trădătorii patriei”, a fost primul mesaj al liderului formațiunii, care a adăugat că a declarat că grupul său va lupta împotriva „cămătarilor mondiali” și „sclaviei” impuse, în opinia sa, țării sale de către Uniunea Europeană (UE) și Fondul Monetar Internațional (FMI).