Grafica pe calculator devine din ce în ce mai realistă (Video)

Apropo.ro / 29.05.2012, 17:00
Grafica pe calculator devine din ce în ce mai performantă, iar un exemplu clar al evoluției vizuale este proiectul celor de la BeamNG, care au făcut un pas înainte privind efectele de coliziune auto.

Pornind de la simulatorul de vehicule Rigs of Rods, publicat sub licența GNU Public Licence v3, câțiva graficieni de la BeamNG au lucrat la detaliile obiectelor „soft-body”, care se mișcă în funcție de distribuția proprie de greutate, construcție, suspensie și duritate.

Combinând Rigs of Rods cu capacitățile motorului grafic CryEngine3, efectele coliziunilor sunt extraordinare, mașina comportându-se exact ca în realitate, atunci când se lovește lateral sau frontal la diverse viteze.

Urmăriți clipul de mai sus și imaginați-vă cum vor arăta simulatoarele cu mașini sau motociclete, în următorii cinci ani.