Golul marcat de Gheorghe Hagi în partida cu reprezentativa Columbiei, scor 3-1, în timpul turneului final al Cupei Mondiale din anul 1994 a fost ales între cele mai frumoase zece goluri marcate la turneele finale ale CM, în cadrul unei anchete realizate pe site-ul oficial al CM din Coreea de Sud și Japonia.
Suporterii din întreaga lume au votat timp de cinci saptamîni cele mai frumoase trei goluri din cele zece propuse de organizatori. Dintre cele 15 goluri alese de fani, au fost selectate numai primele zece într-o runda finala, în urma careia FIFA va anunța, pe 30 mai, care este „Golul secolului”. Miercuri este ultima zi în care se mai poate vota.
Fiecare gol este însoțit de o explicație a organizatorilor. În dreptul golului lui Hagi este scris: „Românul Gheorghe Hagi și-a aratat abilitatea aproape unica de a controla mingea cu acest șut «obraznic» din partida cu Columbia. Hagi, care se afla pe partea stînga a terenului lînga tușa, a observat ca portarul coumbian era ieșit din poarta și combinînd abilitați de rotire a mingii și de efect, pentru care ar fi invidios pîna și Andre Agassi, a gasit colțul îndepartat al porții”.
Pentru runda finala s-au calificat, alaturi de golul lui Hagi, urmatoarele noua reușite:
-cel de-al doilea gol al argentinianului Diego Maradona, din partida Argenția – Anglia, scor 2-1, la CM din 1986
-cel al germanului Lothar Matthaus, din partida Germania – Iugoslavia, scor 4-1, la CM din 1990
-cel al belgianului Enzo Scifo, din partida Belgia – Uruguay, scor 3-1, la CM din 1990
-cel al brazilianului Carlos Alberto, din partida Brazilia – Italia, scor 4-1, la CM din 1970
-cel al englezului Michael Owen, din partida Argentina – Anglia, scor 2-2, 4-3 d.p., la CM din 1998
-cel al brazilianului Pele, din partida Brazilia – Suedia, scor 5-2, la CM din 1958
-cel al argentinianului Diego Maradona, din partida Argentina – Belgia, scor 2-0, la CM din 1986
-cel al sauditului Saeed Owairan, din partida Arabia Saudita – Belgia, scor 1-0, la CM din 1994
-cel al italianului Roberto Baggio, din partida Italia – Cehia, scor 2-0, la CM din 1990.
Sursa: www.mediafax.ro