Gol pentru Frasineanu

03 05. 2004, 10:31
Mijlocașul Cornel Frasineanu a marcat un gol în minutul 83 al meciului cîștigat de echipa sa, Bursaspor, duminica, pe teren propriu, cu scorul de 4-2 (0-2), în fața formației Caykur Rizespor, în cadrul etapei a XXXII-a a campionatului Turciei. Celelalte goluri ale

Mijlocașul Cornel Frasineanu a marcat un gol în minutul 83 al meciului cîștigat de echipa sa, Bursaspor, duminica, pe teren propriu, cu scorul de 4-2 (0-2), în fața formației Caykur Rizespor, în cadrul etapei a XXXII-a a campionatului Turciei.

Celelalte goluri ale echipei din Bursa au fost înscrise de Milan Osterc ’60, Mehmet Al ’70 și Okan Yilmaz ’90+2. Pentru Caykur Rizespor au marcat Fahri Tatan ’15 și Okan Ozturk ’28.

Frasineanu a intrat pe teren în minutul 37, în locul lui Serkan, în timp ce coechipierul sau Iulian Miu a evoluat pe toata durata meciului și a fost sancționat cu un cartonaș galben, în minutul 90. Portarul Bogdan Vintila nu a jucat.

Într-o alta partida din campionatul Turciei, Galatasaray, cu Ovidiu Petre pe teren pe toata durata meciului, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputata pe teren propriu cu Istanbulspor. Golurile formației Galatasaray, antrenata de Gheorghe Hagi, au fost marcate de Ayhan Akman ’35 și Necati Ateș ’56. Pentru Istanbulspor au înscris Pini Balili ’28 și Alex Iordanov ’57. Petre a fost sancționat, în minutul 48, cu un cartonaș galben. Atacantul Florin Bratu (Galatasaray) a evoluat începînd cu minutul 67, cînd a intrat pe teren în locul lui Hasan Șaș.

Formația Samsunspor, cu fundașul Giani Kirița pe teren tot meciul, a fost învinsa, în deplasare, cu scorul de 1-0, de Akcaabat Sebatspor. Unicul gol al partidei a fost marcat de Oktay Derelioglu, în minutul 59.

Ultimul meci al etapei, Elazigspor – Diyarbakirspor, a fost cîștigat, cu scorul de 1-0, de echipa oaspete, pentru care a înscris Murat Hacioglu, în minutul 21. Clasament: 1. Fenerbahce – 73 puncte, 2. Trabzonspor – 71 p, 3.Beșiktaș – 62 p.

Jucatorul Laurențiu Reghecampf a marcat un gol în meciul pe care formația sa, Energie Cottbus, l-a pierdut, duminica, în deplasare, cu scorul de 2-4, în fața echipei Duisburg, în etapa a XXXI-a a diviziei secunde din campionatul Germaniei. .

Reghecampf, care a evoluat pe tot parcursul partidei, a marcat în minutul 72.

În etapa a XIII-a a diviziei secunde din Elveția, Cristian Ianu a marcat un gol în meciul pe care formația sa, AC Bellinzona, l-a cîștigat în deplasare, cu scorul de 2-1, în fața echipei SR Deremont.

Tot în Elveția, dar în etapa a XXXII-a din prima divizie, formațiile Grasshoppers Zurich și FC Zurich au terminat la egalitate, scor 0-0. La FC Zurich, Iulian Filipescu a evoluat pe toata durata partidei, în timp ce la Grasshoppers, Ionel Gane, care a primit un cartonaș galben în minutul 69, a fost schimbat zece minute mai tîrziu cu Alfred Omoefe.

Mediafax