Globurile de Aur: Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA) încearcă să găsească un mod de a recunoaşte realizările anului în film şi televiziune, după ce NBC a decis că nu va transmite gala de anul viitor.
„HFPA plănuieşte să recunoască performanţele din 2021 pentru a sărbători la a 79-a gală Globurile de Aur munca importantă din industrie din acest an care trece”. Deși până la acest moment, nu există informaţii legat de forma pe care ar putea-o avea ceremonia, se ia în calcul chiar și o conferință de presă.
NBC a anunţat în luna mai că nu va transmite gala din 2022, după o serie de dezvăluiri legat de lipsa diversităţii şi de regulile din cadrul organizaţiei care acordă trofeele.
Vineri, studiourile au primit o scrisoare cu regulile de eligibilitate pentru a 79-a ediţie a galei Globurilor de Aur. Aparent, accentul este pus pe interpretare.
Este speculat că Globurile de Aur ar putea fi acordate sub forma unei conferinţe de presă, aşa cum a fost cazul în 2008, când gala a fost afectată de greva scenariştilor.
HFPA a făcut o serie de reforme, iar cel mai recent a adăugat 21 de noi membri, cu drept imediat de vot.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Scandalul Globurile de Aur: Tom Cruise și-a înapoiat trofeele; NBC nu va mai transmite gala
Globurile de Aur 2021 – unele dintre cele mai proaste audiențe din istorie
Globurile de Aur 2021- „Nomadland”, „Borat”, „The Crown”, ”Schitt’s Creek”, marii câștigători