Ediția de anul acesta a galei Globurile de Aur, difuzată de postul TV NBC, a înregistrat unele dintre cele mai proaste audiențe din istorie, fiind vizionată de 6,9 milioane de telespectatori.
Cea de-a 78-a ediție a evenimentului a avut loc în noaptea de duminică spre luni și a avut un format modificat din cauza pandemiei. Ceremonia a fost găzduită de Tina Fey, de la Rainbow Room din New York, și de Amy Poehler, de la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles.
Gala a avut un rating de 1,5 pe publicul comercial (adulți cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani), un nivel minim din acest punct de vedere, potrivit Deadline.
Singura ceremonie care a atras un număr mai mic de telespectatori a fost cea din 2008, care a avut loc sub forma unei conferințe de presă din cauza grevei scenariștilor. 6,03 milioane de telespectatori au urmărit acel eveniment, în timp ce recordul negativ istoric a fost în 1995 – cu 3,6 milioane de persoane.
În ceea ce privește ratingul, precedentul minim pe publicul comercial a fost înregistrat tot în 2008, cu 1,7. În ceea ce privește galele clasice, cu prezentatori, săli de bal etc. (pe care ediția din 2021 le-a avut chiar și cu restricțiile impuse în contextul pandemiei), ratingul cel mai scăzut a fost de 4,7 și a fost înregistrat de ceremonia găzduită de Ricky Gervais 2020.
Filmele ”Nomadland” şi ”Borat Subsequent Moviefilm” şi serialele ”The Crown” şi ”Schitt’s Creek” au fost marile câştigătoare la cea de-a 78-a ediţie a galei Globurile de Aur.
CITEȘTE ȘI: Globurile de Aur 2021 – Tot ce trebuie să știi despre gală și câteva fapte insolite
Organizatorii galei Globurile de Aur, acuzați de rasism
Foto: Profimedia Images