„Gladiatorul” ia 20 de milioane de dolari pe un film!
Russell Crowe si Nicole Kidman se afla pe primele locuri intr-un top al actorilor care primesc cele mai mari sume pentru a juca in filmele hollywoodiene, potrivit unui top realizat de revista Forbes, informeaza The Sunday Times.
Desi putini indraznesc sa le conteste calitatile actoricesti, starurile din "Gladiator/Gladiatorul" si "Moulin Rouge!" au depus eforturi semnificative pentru a-si castiga locul pe lista actorilor hollywoodieni ale caror castiguri sunt de cel putin 20 de milioane de dolari pe film, potrivit revistei Forbes.
Analiza detaliata privind platile primite de actori realizata de titlul de afaceri a starnit numeroase discutii la Hollywood, unde greva scenaristilor pune intr-o lumina negativa castigurile celebritatilor din industria filmului. “Acest document suscita nemultumire si gelozie intr-un moment in care avem nevoie de liniste si calm", a declarat unul dintre negociatorii care incearca dezamorsarea grevelor.
Forbes a realizat o comparatie intre salariile actorilor si sumele obtinute de acestia din vanzarile de filme pe DVD sau in cinematografe pentru a obtine o estimare a valorii lor pentru studiourile de productie.
Russell Crowe a fost extrem de deranjat de raportul Forbes, in conditiile in popularitatea lui a scazut continuu dupa ce a filmat "LA Confidential" si "Gladiator / Gladiatorul", perioada in care criticii il vedeau drept "urmatorul Marlon Brando". Concomitent, salariul lui pentru productii precum "Master and Commander: The Far Side of the World / Master and Commander: La capatul Pamantului", adaptare dupa cartea lui Patrick O’Brian si care nu a avut succesul scontat, a ajuns la 20 de milioane de dolari.
In cazul lui Crowe, fiecare dolar primit de acesta genereaza cinci pentru film, comparativ cu suma de 29 de dolari generata de Matt Damon in cazul trilogiilor "Ocean’s Eleven" si "Bourne’s Supremacy / Suprematia lui Bourne". Damon a declarat ca ar prefera sa aiba un salariu mai mic pentru a putea aparea in filme cu bugete mai mici, insa lui Crowe par sa ii placa productiile cu buget mare, cum ar fi noua versiune a legendei lui Robin Hood, care se estimeaza ca va fi un succes de proportii.
Ca si Russell Crowe, Nicole Kidman este considerata actrita de la Hollywood cu cele mai mari venituri si este cunoscuta de public mai ales ca fosta sotie a lui Tom Cruise, pentru premiul Oscar obtinut, pentru ca a fost imaginea celei mai scumpe reclame filmate vreodata, pentru parfumul Chanel 5, si pentru cateva filme care au avut succes in box-office. Ea a jucat si in filme "de arta", cum este "The Hours / Orele", pentru care a obtinut Oscarul, si a intrat in topul actorilor platiti cu peste 20 de milioane de dolari pe film, dominat de barbati, gratie remake-ului serialului TV din anii 1960, "Bewitched / Ce vraji a mai facut nevasta mea". Comedia nu a reusit sa aiba rezultate remarcabile in box-office, in timp ce filmele in care actrita a jucat ulterior au avut doar un succes limitat.
Potrivit estimarilor Forbes, fiecare dolar platit lui Kidman genereaza incasari de opt dolari pentru filmul in care aceasta apare, in timp ce Jennifer Aniston aduce filmelor in care apare 17 dolari la fiecare dolar primit, iar Angelina Jolie genereaza incasari de 15 dolari.