Gimnastică acro-dance, dans contemporan, demonstraţie de kendama, dar şi un număr executat la trapez, muzică şi momente de umor se vor regăsi sâmbăta aceasta, la “Next Star”. Talentaţii copii care vor urca pe scenă îl vor avea alături, în culise, pe Şerban Copoţ, co-prezentatorul show-ului, care-i va încuraja şi susţine, alături de părinţii lor.
Sâmbăta aceasta, pe scena de la “Next Star” urcă ACS Double D, o echipă de gimnastică acro-dance, din Bucureşti, formată din 20 de fetiţe cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani, care speră să-i uimească pe juraţi cu momentul lor, Mirela (6 ani şi jumătate) şi Kamelia (5 ani şi jumătate), din Chişinău, două fetiţe pasionate de muzică şi modelling, DaviN (9 ani), fiul lui Călin Geambaşu, care va bate la tobe şi va dansa în stilul lui Michael Jackson, dar şi Adelin (12 ani), din Buzău, un băieţel nevăzător căruia îi place să cânte. Adelin a fost părăsit în maternitate şi trăieşte într-un centru de plasament, iar cea mai mare suferinţă a sa nu este faptul că nu vede, ci lipsa mamei şi a tatălui. Adelin are un talent nativ, acela de a cânta, iar profesorii spun că are o voce deosebită. Sâmbătă, la “Next Star”, el va cânta alături de Feli, care vine special pentru acest moment.
Ce piesă vor interpreta cei doi, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbăta aceasta, de la ora 20.00.
În aceeaşi ediţie, “Next Star” va aduce pe scenă, în afara concursului, o sportivă de performanţă. Se numeşte Ana Maria, are 11 ani, vine din Galaţi şi este campioană naţională absolută la haltere. Sâmbătă seara, ea îşi va spune povestea în emisiunea prezentată de Dan Negru.
Cine sunt ceilalţi copii care vor intra în concurs, dar şi cine va fi câştigătorul acestei ediţii, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 7 iulie, de la ora 20.00, numai la “Next Star”.