Gica Petrescu a împlinit 91 de ani
„Nu o sa merg niciunde. Sunt destui care vor veni la mine. O sa ma întâlnesc cu prietenii. Vreau sa stau liniștit și sa ma ajute Dumnezeu sa nu am probleme”, a declarat pentru MEDIAFAX Gica Petrescu. Maestrul a adaugat ca își dorește doar ajutorul lui Dumnezeu: „Nu am nevoie decât de ajutorul lui Dumnezeu și îi mulțumesc pentru ca am reușit sa sar peste 90 de ani”.
Dupa ce timp de decenii a încântat lumea cu cântecele sale, Gica Petrescu a început sa fie uitat de unii dintre foștii colegi. Nu și de solista Mihaela Mihai, președintele Comisiei de acordare a indemnizațiilor artiștilor liber-profesioniști care funcționeaza de câteva luni pe lânga Ministerul Culturii și Cultelor. Vazând starea precara de sanatate în care se afla maestrul, Mihaela Mihai l-a vizitat pentru a se lamuri daca ar putea primi indemnizația pe care statul o acorda artiștilor liber-profesioniști potrivit unei legi din 2005. Gica Petrescu nu mai poate beneficia însa de acest ajutor financiar pentru ca el primește indemnizație de merit, în valoare de aproximativ 1.000 RON lunar.
„Pe Gica Petrescu l-am cautat sa-l întreb care este situația lui”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihaela Mihai. „Mi-a spus textual «Va mulțumesc foarte mult, dar eu nu am nevoie de ajutor»”. Gica Petrescu i-a spus Mihaelei Mihai ca sunt persoane care au grija de el.
Ion Caramitru, președintele UNITER, este unul dintre cei preocupați de binele maestrului. „Îl ajut, cum fac și cu mulți alți artiști ajunși în dificultate, în primul rând prin Casa Artiștilor UNITER. Asta înseamna servicii la domiciliu, avem voluntari și angajați care se ocupa de artiștii din București. Pentru artiștii cu probleme din provincie trimitem bani, pe care îi primim din donații. Avem o comisie care analizeaza diferitele cazuri și încercam sa-i ajutam cât mai mult. De sarbatori le trimitem alimente, haine noi, facute pe dimensiunile lor, pentru care primim fonduri de la asociații și oameni de afaceri. Gica Petrescu este printre cei care beneficiaza de ajutorul nostru”, a declarat pentru MEDIAFAX Ion Caramitru. El a refuzat sa spuna însa mai multe lucruri despre ajutorul pe care i-l ofera lui Gica Petrescu, explicând ca „oamenii ajunși într-un moment dificil al vieții se jeneaza de astfel de lucruri”.
Gica Petrescu a reușit sa aiba tot ce își poate dori în meserie un artist: mii de concerte, zeci de discuri, sute de emisiuni de radio și televiziune, turnee în lume. A debutat pe când avea 18 ani, într-o formație studențeasca. S-a afirmat alaturi de orchestra „Radu Ghinda”, iar în perioada 1940-1944 a cântat la salile Allhambra, Gioconda și Boema. O perioada a fost angajat al Teatrului Savoy, apoi al Teatrului Constantin Tanase. Dupa Revoluție a lansat o serie de CD-uri: „Cu paharelu’ dupa mine”, „Eternul Gica” și „Greatest Hits”, considerate lecții de onestitate profesionala. Radiodifuziunea i-a decernat în 2001 premiul „Interpretul care a dus muzica româneasca în mileniul III”.
Mediafax