Anul acesta, România a obţinut locul 3 la Eurovision, prin
participarea de excepţie a Paulei şi a lui Ovi. Şi pentru că cei
doi se înţeleg foarte bine atât pe scenă cât şi în viaţa de zi cu
zi, Marina Almăşan, coordonatoarea echipei care se ocupă de
Eurovision la TVR, le-a propus să prezinte selecţia naţională
pentru 2011. Alături de Gianina Corondan, Ovi şi Paula vor prezenta
în noaptea dintre ani cele 13 piese intrate în competiţie pentru
finala ce se va desfăşura anul viitor în Germania, la Düsseldorf.
„De când
m-am întâlnit cu Ovi, nu mai scap de Eurovision!”, se amuză Paula,
care aşteaptă cu nerăbdare să încerce şi ipostaza de prezentatoare.
În acelaşi timp, Ovi nu stă departe de scena Eurovisionului, căci
în ediţia din 2011, Norvegia va participa cu o piesă compusă de el,
dar interpretată de câştigătorii variantelor norvegiene ale
show-urilor „Idol” şi „X-Factor”. Care ar fi „reţeta” perfectă
pentru o melodie la Eurovision? Gianina ne dezvăluie următoarea
variantă: „Nişte armonii pe care să le mai fi auzit plus nişte
sunete nemaiîntâlnite plus atitudine diferită de a tuturor
celorlalţi bazată pe bună dispoziţie plus un refren de reţinut şi
de bătut din picior din prima plus pătrunjel şi frişcă. Dar cel mai
bine e să nu te ţii de reţetă. Caz în care poate să
sau poate să iasă magnific, unforgettable…”.
Iar Ovi adaugă: „Întreg show-ul trebuie să fie special, nu ajunge
doar o piesă bună şi o voce pe măsură”. Şi tot el crede că la
Eurovision prind piesele ritmate.
La şedinţa foto pentru coperta noastră, le-am propus celor trei
amfitrioni ai show-ului din noaptea de Revelion să improvizeze
„bucătăria” Eurovisionului.
Pe lângă distracţie şi poze, am aflat că toţi trei ar putea fi
nişte bucătari excelenţi. Dacă Paula preferă salatele şi peştele,
Ovi, moldovean de fel, este mare amator de ciorbe. Preferata lui…
ciorba din coadă de vacă. Stabilit de 15 ani în Norvegia,
partenerul de scenă al Paulei a încercat şi preparatele scandinave:
„Şi norvegienii au tot felul de preparate mai ciudate. De exemplu,
ei consumă cap de oaie fiert”. Iar Gianina, deşi are un program
foarte încărcat, găteşte de câte ori are ocazia: „Petrec puţin timp
în bucătărie, pentru că, în general, stau
puţin. De altfel, nici n-am bucătărie, ci un colţ al flămândului.
Acolo, se petrec multe încercări culinare, nu prea dificile dar
extrem de gustoase. Şi dulci”. Iar dacă s-ar asemui cu un
condiment, vedeta TVR ar alege ghimbirul: „Pentru că e cu G”.
Revenind la noaptea dintre ani, se spune că aşa cum ţi-o petreci la
fel o vei ţine tot anul, iar Paula a avut parte de aşa ceva: „În
urmă cu câţiva ani, am avut la Iaşi concert de Revelion, iar în
anul următor am susţinut foarte multe spectacole în Moldova. Apoi,
la un alt Revelion, am cântat la Cluj şi, tot aşa, am ţinut-o numai
în concerte, anul următor, în Ardeal. Vedem acum ce o să se
întâmple!”. Până atunci însă, Crăciunul şi-l va petrece la
Baia-Mare, alături de familie, Ovi îşi va aduce familia, soţia şi
cei doi copii în România, iar Gianina speră să facă un drum în
Danemarca: „Am întâlnire cu Hamlet. Sau poate la Ploieşti, s-o văd
pe Miţa. De fapt, cred că cel mai bine ar fi să-l aştept pe Godot.
El mă vă ajuta să dau răspunsul. Pentru că nu prea sunt hotărâtă.
Oricum, va fi ceva cu implicaţii familiale”.