Gheorghe Turda ia o pauză muzicală
Cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda a ajuns la Spitalul Floreasca din Capitală, miercuri, după ce i s-a făcut rău în timpul unor repetiţii pentru un festival de la Piteşti.
El a fost dus de urgenţă la Spitalul Judeţean din Piteşti, apoi transferat la Bucureşti, după cum a fost şi dorinţa pacientului.
Artistul, în vârstă de 66 de ani, a suferit, astfel, al treilea atac cerebral din viaţa sa. Medicii l-au sfătuit că este bine să mai rămână câteva zile în spital pentru supraveghere, dar şi că trebuie să stea departe de scena muzicală, până când se va recupera complet, potrivit Mediafax.