Gheorghe Ialomitianu: „Primesc bani doar cei care au muncit”
Ieri
Ministerul de Finante era in continuare sub asediu, iar fiecare
angajat in cerea drepturile cuvenite.
Spre seara, dupa discutii indelungi si promisiuni din partea
oficialilor ministerului, functionarii au plecat acasa.
In toata eurforia celor promise de minister, angajatii nu au mai
fost atenti la cuvintele ce au urmat dupa ce le-a spus de
stimulente, adica „Primesc bani doar cei care au
muncit„.
„Nu avem ce negocia cu aplicarea legii. Stiu ca sunt vremuri
grele, iar banii nu sunt suficienti.
Guvernul nu a adus criza, dar poate depasi
criza daca face ce trebuie, altfel o adancim”. 24 de ore
mai tarziu, la finalul celei de-a doua zile de asediu, dupa ce a
revenit asupra pozitiei initiale declarand ca este de acord cu
acordarea sumelor suplimentare, seful Finantelor, Gheorghe
Ialomitianu, si a nuantat din nou discursul precizand ca,
in fapt, „doar cei care au muncit, cei care au rezultate
vor primi stimulente„.
In aceste conditii spunem ca mai degraba s-ar potrivi „mafia
stimulentelor” si nu „razboiul stimulentelor” tocmai din cauza
faptului ca acestea se distribuie in sistem piramidal si
preferential, dupa cum declara Sebastian Vladescu.
Citeste mai multe detalii despre
ce s-a intamplat ieri la Ministerul de Finante, pe
Gandul.info