Gerard Butler, din nou în România!

Apropo.ro / 17.08.2013, 14:00
Gerard Butler, din nou în România!
Pregătirile pentru petrecerea de nuntă a lui Alin, fratele Mădălinei Ghenea, au fost realizate cu minuțiozitate, nu de alta, dar la cheful de astăzi, își face apariția și Gerard Butler.

Pentru acest invitat de seamă s-au luat, cum era de așteptat, măsuri de securitate draconice.

Petrecerea de nuntă va avea loc astăzi, într-un cort montat pe Dealul Grădiștei, din Slatina și, ținând cont că la masă se va așeza și celebrul cuplu de talie internațională Mădălina Ghenea – Gerard Butler, familia mirelui a plătit bani grei unei firme de bodyguarzi, pentru a-i ține la distanță pe curioșii care vor vrea să-l vadă în carne și oase pe starul scoțian, vestit pentru rolul regelui spartan Leonidas, din pelicula „300: eroii de la Termopile” (2006).

Gerard Butler, din nou în România!

Mădălina Ghenea vrea să-și țină iubitul departe de lumina reflectoarelor, precizând că data trecută când a fost în țară a stat mai degrabă de vorbă cu jurnaliștii decât cu iubitul ei, Gerard Butler, care s-a simțit neglijat.

Pe perioada șederii în România, frumoasa româncă a evitat să locuiască în casa părinților ei, cazându-se la un hotel din Slatina, unde de altfel va înnopta și Gerard.