George Papagheorghe, piedici la începutul căsniciei: „Nu recomand experienţa!”
Artistul îi va povesti însă Oanei că relaţia lor a debutat destul de firav: “La început am avut foarte multe încercări, foarte multe lucruri din trecuturile noastre care ne opreau să evoluăm. Relaţiile noastre anterioare au avut un impact puternic asupra noastră. Ramona nu mai locuise împreună cu cineva de 8 ani”, va mai spune George, care va completa “Eram căsătoriţi de 6 luni şi eu o conduceam pe soţia mea acasă la ea şi eu mergeam la mine acasă. Nu recomand experienţa!”.
Despre modul în care au reacţionat fetiţele când au aflat că vor avea un frăţior şi cum arată viaţa în cinci în casa lor, dar şi despre începuturile lor şi despre premoniţiile pe care le are de fiecare dată înainte de a i se întâmpla ceva important în viaţă, George vorbeşte duminica aceasta, de la 16:30, la “Refresh by Oana Turcu”, de la Antena Stars.