George Michael,100 de ore de munca în folosul comunitații
Cântarețul George Michael a fost condamnat la 100 de ore de munca în folosul comunitații pentru conducere sub influența unor substanțe eliberabile doar pe rețeta, a anunțat judecatorul de la un tribunal din Londra care se ocupa de acest caz, informeaza bbc.co.uk.
Lui George Michael i s-a suspendat permisul de conducere pentru o perioada de doi ani. Cântarețul va trebui sa efectueze orele de munca pe parcursul urmatoarelor 12 luni.
Starul a fost arestat pe 1 octombrie 2006, dupa ce poliția londoneza l-a gasit dormind la volan și având asupra sa o cantitate de cannabis.
George Michael, în vârsta de 43 de ani, și-a recunoscut vinovația, dar a declarat ca a adormit la volan din cauza ca a luat antidepresivele prescrise de medicul sau.
Potrivit raportului medico-legal, în probele de sânge prelevate de la George Michael dupa arestare s-au gasit urme de GHB (un drog din clasa C), somnifere și antidepresive care ar fi putut fi responsabile de starea de somnolența.
Cântarețul, care urmeaza sa susțina doua concerte pe stadionul Wembley din Londra, la sfârșitul acestei saptamâni, și-a exprimat regretul pentru acest incident: „Mi-a fost rușine pentru ca am greșit și am pus viața altor oameni în pericol”.
Acesta a fost al patrulea incident de acest gen în care a fost implicat George Michael în cursul anului trecut și, totodata, a treia oara când cântarețul a fost gasit adormit la volan.
Dupa primirea sentinței, starul a ieșit din tribunal zâmbind și a râs împreuna cu fanii sai. „Sunt fericit sa dau totul uitarii”, a spus acesta. „Acum sunt pregatit pentru cel mai mare spectacol din viața mea”, a adaugat Michael.
(Ana Obretin, ana.obretin@mediafax.ro)
Mediafax