George Clooney se însoară cu logodnica sa, Amal Alamuddin
Un prieten al cuplului a dezvăluit că actorul George Clooney se va căsători cu Amal Alamuddin pe 12 septembrie 2014.
Potrivit sursei, Amal Alamuddin pregătește deja invitațiile de nuntă, care îi informează pe destinatarii lor că trebuie, în septembrie, să călătorească până în Italia, cu avionul, și apoi în Liban.
„12 septembrie este data la care vor să se căsătorească„, a declarat un prieten al viitoarei mirese, citat de dailymail.co.uk. Amal Alamuddin, în vârstă de 35 de ani, s-a născut în Liban, dar a crescut în Marea Britanie.
„Toată lumea crede că ei se vor căsători pe malul Lacului Como din Italia, unde George are o vilă foarte frumoasă, însă Amal crede că ar fi un eveniment lipsit de discreție. Ei vor să organizeze o petrecere mică într-un sat italian, unde vor putea să controleze accesul fotografilor. Însă nu s-au hotărât deocamdată asupra localității. Apoi, ei vor organiza două petreceri spectaculoase pentru familiile lor, la Londra și în Liban„, a adăugat aceeași sursă.
Citește mai multe detalii despre nunta lui Clooney, pe Mediafax.ro