George Clooney, printre cei afectați de inundațiile din Italia. Actorul ar aștepta al treilea copil

De: Ana Obretin / 30.07.2021, 13:51
George Clooney, printre cei afectați de inundațiile din Italia. Actorul ar aștepta al treilea copil

Locuința lui George Clooney și a familiei sale se numără printre cele afectate de inundațiile și alunecările de teren din jurul Lacului Como, din Italia. Actorul în vârstă de 60 de ani nu a ezitat însă să-și arate sprijinul pentru vecinii italieni în aceste momente de calvar.

Populația din jurul Lacului Como s-a confruntat cu inundații severe și alunecări de teren, iar 60 de persoane au avut nevoie să fie evacuate. George și Amal Clooney, care dețin o vilă frumoasă în zonă de aproape 20 de ani, au fost, de asemenea, victime ale acestui dezastru natural, potrivit presei locale.

Mai multe fotografii și videoclipuri cu actorul alături de oamenii din zonă au fost distribuite pe rețelele de socializare online, dar și în mass-media. Intervievat de televiziunea publică italiană, George Clooney a confirmat amploarea pagubelor. „Este mai rău decât crezi. Situația este gravă la Cernobbio. Dar aici, la Laglio, este și mai grav „, a spus actorul. El a adăugat: „Credem că pagubele se ridică la milioane de dolari (…) Acest oraș a fost aici dintotdeauna și va continua să existe. Se va ridica mai puternic. Este un oraș rezistent”.

George Clooney deține o vilă din secolul al XVIII-lea în orașul Laglio. Numită Villa L’Oleandra, aceasta a fost cumpărată de actor în 2002, cu 7 milioane de dolari. El și soția sa, Amal, au petrecut multe momente acolo, în special de familie: acolo au sărbătorit, recent, a patra aniversare a gemenilor lor, Ella și Alexander. Actorul și avocata pentru drepturile omului și-au organizat și nunta în Italia, dovedind atașamentul lor față de această țară.

Cu toate acestea, George și Amal Clooney au cumpărat, recent, și o proprietate în sudul Franței. Domeniul Canadel este situat în orașul Brignoles, în Var. Ca și în Italia, cei doi nu ar trebui să aibă probleme în a fi adoptați de vecini. Într-un interviu acordat primarului din Brignoles, acesta a spus că actorul și-ar fi declarat intenția de „a se implica în viața orașului”.

George și Amal Clooney ar aștepta un al treilea copil

Potrivit unor surse citate de presa mondenă din SUA, George și Amal, în vârstă de 43 de ani, ar aștepta al treilea copil. Sursele citate spun că Amal Clooney ar fi intrat deja în al doilea trimestru de sarcină.

George și Amal Clooney s-au căsătorit la Veneția, în 2014, după o logodnă de doar cinci luni.

CITEȘTE ȘI: Ce star va depăși recordul stabilit de George Clooney cu brandul de tequila de 1 miliard de dolari

George Clooney: “M-aș lua pe mine însumi pe o insulă pustie” 

Foto: Profimedia Images