Poliția este de partea actorului, afirmând că acesta s-a apărat atunci când l-a lovit pe omul străzii care devenise agresiv cu el și soția lui.
Incidentul a avut loc săptămâna aceasta, în Santa Fe, New Mexico, chiar în zona centrală. Polițiștii spun că agresorul i-ar fi adresat soției actorului câteva cuvinte obscene, după care s-a apropiat mai mult de Gene, în încercarea de a se lua la bătaie.
Gene Hackman s-a înfuriat și i-a dat o palmă bărbatului, neidentificat încă de poliție.
Deși bărbatul a mers, apoi, la secție și a raportat incidentul, nimeni nu a fost acuzat.
Gene, 82 de ani, și soția sa sunt proprietarii unei reședințe în Santa Fe.