Genclerbirligi – Galatasaray, scor 1-3; Hagi este multumit
Golurile echipei din Istanbul au fost marcate de Orhan Ak ’28, Hakan Șukur ’53 și Necati Ateș ’55. Pentru Genclerbirligi a înscris Filip Daems, în minutul 64.
Hagi l-a introdus în joc pe mijlocașul Ovidiu Petre în minutul 74, în locul lui Conceicao.
Hagi: „Astazi am avut cea mai buna evoluție de la începutul campionatului”
Antrenorul formației Galatasaray, Gheorghe Hagi, a declarat, dupa meciul cîștigat, cu scorul de 3-1, în fața echipei Genclerbirligi, ca jucatorii sai au avut în aceasta partida cea mai buna evoluție de la începutul actualei ediții a campionatului Turciei, informeaza site-ul ajansspor.com.
„Sînt mulțumit din toate punctele de vedere. A fost un meci dificil, ambele partide cu echipele din Ankara (n.r. – Ankaragucu și Genclerbirligi) au fost grele, dar ma bucur ca am reușit sa învingem aceste formații. Sînt mulțumit în special de evoluția jucatorilor mei, de ambiția de care au dat dovada. Ne-am demonstrat calitatea ca echipa. Astazi am avut cea mai buna evoluție de la începutul campionatului”, a spus Hagi.
Tehnicianul român a precizat ca echipa sa învinge atunci cînd jucatorii respecta instrucțiunile sale. „Daca ne așezam bine în teren și jucam cum vrem, nu exista nici o echipa în Turcia care sa ne învinga”, a precizat Hagi.
Gheorghe Hagi și-a exprimat convingerea ca formația sa va obține o victorie, în etapa viitoare, în partida cu Fenerbahce. „Va fi un derbi important, deoarece noi vom juca pe teren propriu. Ne vom pregati foarte bine și vom obține cele trei puncte puse în joc”, a spus Hagi, care a repetat, în limba turca, „uc puan alacagiz” (vom obține trei puncte).
Mediafax