Gaze
– Doctore, zice baba, nu știu ce să mă fac, de la o vreme am gaze la stomac, trag vânturi tot timpul. Noroc că le trag fără zgomot și chiar fără miros. Orișicât, e deranjant. Uite, de când am intrat în biroul dumitale, am tras cel puțin 10 bucăți.
Doctorul, îi dă niște pastile și îi zice:
– Luați pilulele astea de 3 ori pe zi și veniți luni la control. Vine baba după o săptămână și zice:
– Nu știu ce mi-ați dat, dar acum „vânturile” mele put îngrozitor, însă au rămas la fel de silențioase.
– OK, zice doctorul, acum că v-am degajat sinusul, hai să vedem ce putem face cu timpanul.