Gascoigne a vrut sa se sinucida

28 04. 2004, 10:32
Fostul fotbalist Paul Gascoigne a marturisit ca a vrut sa se sinucida în timp ce se lupta cu dependența de alcool, informeaza Sky News online. Gascoigne, unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști britanici, a recunoscut ca s-a gîndit la sinucidere deoarece considera ca nu poate

Fostul fotbalist Paul Gascoigne a marturisit ca a vrut sa se sinucida în timp ce se lupta cu dependența de alcool, informeaza Sky News online.

Gascoigne, unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști britanici, a recunoscut ca s-a gîndit la sinucidere deoarece considera ca nu poate trai fara bautura.

Într-un interviu pentru Sky Sports News, Gazza, cum este cunoscut de suporteri, a spus ca și-a pierdut complet controlul în urma cu șase ani, dupa ce antrenorul Glenn Hoddle l-a dat afara din echipa de la Cupa Angliei. 

El a urmat mai multe tratamente de dezalcoolizare, iar recent a fost internat într-un centru de reabilitare pentru a scapa de pasiunea pentru jocurile de noroc.

În urma unei vizite în Liverpool pentru a colecta fonduri pentru o clinica de dezalcoolizare, fostul jucator al echipelor Tottenham Hotspur, Glasgow Rangers și Lazio Roma, a spus: „Am avut gînduri de sinucidere. Am fost foarte deprimat cîteva zile. Credeam sincer ca nu pot trai fara sa beau, dar cu timpul mi-am revenit. Acum nu mai pot sta cu mîinile în sîn. Trebuie sa muncesc pentru a deveni un alcoolic recuperat complet”.

În prezent,Gazza nu mai joaca, dupa ce a ratat un contract cu echipa Wolverhampton Wanderers, la începutul acestui sezon. 

Mediafax