Garderoba lui Amy Winehouse, la licitație, cu un preț de pornire de 1-2 milioane de dolari
Peste 800 de articole, inclusiv haine, instrumente muzicale, cărți și discuri care i-au aparținut cântăreței Amy Winehouse vor fi scoase la licitație în noiembrie. Loturile sunt evaluate la o sumă totală de 1-2 milioane de dolari.
Zeci de rochii – inclusiv ținuta pe care Amy Winehouse a purtat-o la ultimul ei concert, bustiere, pantaloni lungi și scurți, încălțăminte, lenjerie și ochelari vor fi disponibile la licitație. Evenimentul va avea loc la casa Julien’s Auctions, în Beverly Hills, California, pe 6 și 7 noiembrie, scrie Le Figaro.
CITEȘTE ȘI: Top 10 piese interpretate de Amy Winehouse (Video)
„Este foarte dificil să organizezi licitații cu părinții unui copil decedat”, a recunoscut Martin Nolan, directorul Julien’s Auctions.
Amy Winehouse a murit pe 23 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, după o perioadă în care a consumat alcool și droguri intens. „Subiectul este foarte sensibil și le-a luat mult timp să fie de acord să doneze (obiectele, n.r.). Și-au dat seama, desigur, că fanii, muzeele, colecționarii din întreaga lume vor dori să dețină aceste articole”, a explicat Martin. Nolan. Potrivit acestuia, părinții cântăreței, Mitch și Janis Winehouse, doresc, prin această licitație, să păstreze „moștenirea și memoria” fiicei lor. De asemenea, ei vor să strângă fonduri pentru fundația lor, care susține adulți ce suferă de dependențe.
Amy Winehouse, un muzician fantastic și un simbol al modei
Artista britanică, ce a câștigat mai multe premii pentru albumul său „Back to Black”, lansat în 2006, a vorbit întotdeauna despre experiențele sale personale privind dependența de alcool și droguri în piese jazz și soul. Ultimul ei concert, din iunie 2011, de la Belgrad, a marcat spiritele. Beată fiind, a fost huiduită și fluierată de public, mulți spectatori părăsind sala. Turneul a fost anulat, iar Amy a murit o lună mai târziu.
În acea noapte, a purtat o rochie mini verde și neagră, cu broderie de mătase, creată de stilista ei preferată, Naomi Parry. Ținuta este evaluată la o sumă cuprinsă între 15.000 și 20.000 de dolari. „Toate aceste rochii o reprezintă pe Amy, un muzician fantastic, dar și un simbol al modei”, a spus Martin Nolan.
La fel ca muzicienii Brian Jones, Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison și Kurt Cobain, Amy a fost inclusă în infamul „club 27”, al artiștilor care au murit la vârsta de 27 de ani.
CITEȘTE ȘI: Declaraţii şocante despre moartea lui Amy Winehouse
Jean Paul Gaultier ii dedica o colectie vestimentara lui Amy Winehouse (Poze)
Albumul secolului in Marea Britanie: „Back to Black” al lui Amy Winehouse
Foto: Profimedia Images