Luni seară, la Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) a avut loc cea de-a 23-a gală a premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER). Cu acest prilej au fost sărbătoriţi şi 25 de ani de existenţă a Uniunii Teatrale din România.
Premiul pentru cel mai bun spectacol: „De vânzare/ For Sale”, de Gianina Cărbunariu, Teatrul Odeon Bucureşti
Premiul pentru cel mai bun regizor: Victor Ioan Frunză, pentru spectacolul „Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti
Premiul pentru cel mai bun scenograf: Adriana Grand, pentru scenografia spectacolului „Mobilă şi durere”, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal: Vlad Ivanov, pentru rolurile din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul Bulandra Bucureşti
Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal: Anca Hanu, pentru rolul Amalia din spectacolul „Amalia respiră adânc”, Teatrul Naţional Cluj-Napoca
Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar: Mihai Călin, pentru rolul Caliban din spectacolul „Furtuna”, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar: Katalin Berekméri, pentru rolurile din spectacolul „Castingul Dracului”, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”
Premiul pentru critică teatrală: Doru Mareş
Premiul pentru teatru radiofonic: „Henric al V-lea”, de William Shakespare, adaptarea radiofonică: Domnica Ţundrea, regia artistică: Attila Vizauer
Premiul pentru teatru TV: „Vinovatul”, după Ion Băieşu, scenariul şi regia: Ion Gostin
Premiul pentru cel mai bun debut: Ana Bianca Popescu, pentru rolul Fata din spectacolul „Numele”, producţie a Teatrului Foarte Mic Bucureşti în parteneriat cu Teatrul de Comedie
Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a membrilor, Senatul UNITER a acordat următoarele premii:
Premiul de excelenţă: Peter Brook, în omagiu pentru aportul şi impactul spectacolelor sale asupra teatrului românesc
Premiul pentru întreaga activitate – actor: Vladimir Jurăscu
Premiul pentru întreaga activitate – actriţă: Mihaela Arsenescu Werner
Premiul pentru întreaga activitate – regizor: Alexander Hausvater
Premiul pentru întreaga activitate – critică şi istorie teatrală: Mira Iosif
Premiul pentru întreaga activitate – scenografie: Clara Labancz
Premiul special: Universitatea Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, pentru Galele Absolvenţilor
În cadrul galei au mai fost decernate:
Premiul British Council: Cristiana Gavrilă, Ionuţ Corpaci Teodorescu, Viorel Florea pentru proiectul 9G – Noua generaţie al Teatrului Naţional „I. L.Caragiale” din Bucureşti
Premiul preşedintelui UNITER: arhitectul Romeo Belea
Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2014: „Timpul nebunilor”, de Stela Giurgean.
Sursa MEDIAFAX