Gala Gopo, care a avut loc luni seară, la Opera Națională din București, a avut doi mari câștigători – „Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude, care a primit, printre altele, premiile pentru regie și cel mai bun film, și „Undeva la Palilula”, ce și-a adjudecat toate trofeele tehnice.
Pentru vremea în București și în alte orașe, consultă vremea apropo
Echipa lungmetrajului „Toată lumea din familia noastră” a plecat acasă cu șase trofee: pentru cel mai bun scenariu (Radu Jude și Corina Sabău), pentru cel mai bun regizor (Radu Jude), pentru cel mai bun film, pentru cel mai bun actor în rol principal (Șerban Pavlu), pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Mihaela Sîrbu) și pentru cel mai bun actor în rol secundar (Gabriel Spahiu).
Lungmetrajul „Undeva la Palilula” a fost câștigătorul tuturor categoriilor tehnice, adjudecându-și premiile pentru cele mai bune costume (Lia Manțoc), cele mai bune decoruri (Helmut Stürmer, Dragoș Buhagiar), cea mai bună muzică originală (Vasile Șirli), cel mai bun sunet (Tudor Petre, Cristinel Șirli, Cristian Tarnovețchi, Florin Tăbăcaru), cel mai bun montaj (Cătălin Cristuțiu) și cea mai bună imagine (Adrian Silișteanu).
Unele dintre cele mai emoționante momente au fost cel în care actorului Mitică Popescu i s-a decernat premiul pentru întreaga carieră.
Lista câștigătorilor premiilor GOPO 2013:
Cel mai bun film: „Toată lumea din familia noastră” (Radu Jude)
Cel mai bun regizor: Radu Jude („Toată lumea din familia noastră)
Cel mai bun actor în rol principal: Șerban Pavlu („Toată lumea din familia noastră”)
Șerban Pavlu
Cea mai bună actriță în rol secundar: Mihaela Sîrbu („Toată lumea din familia noastră”)
Cel mai bun actor în rol secundar: Gabriel Spahiu („Toată lumea din familia noastră”)
Gabriel Spahiu
Cel mai bun scenariu: Radu Jude și Corina Sabău („Toată lumea din familia noastră”)
Cel mai bun film european: „Holy Motors/ Motoare sfinte” (Franța-Germania, 2012)
Premiul „Tânără speranță”: Nicolae Constantin Tănase pentru regia filmului „Blu”
Cel mai bun scurtmetraj: „Blu” (Nicolae Constantin Tănase)
Cel mai bun documentar: „Turn off the lights”, regia Ivana Mladenovic, producători: Cătălin Mitulescu și Daniel Mitulescu
Cel mai bun film de debut (lungmetraj): „Visul lui Adalbert”, în regia lui Gabriel Achim
Gabriel Achim
Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură: Dana Roșeanu, Minela Popa, Ionel Popa, Doina Popa („Undeva la Palilula”)
Cele mai bune costume: Lia Manțoc („Undeva la Palilula”)
Cele mai bune decoruri: Helmut Stürmer, Dragoș Buhagiar („Undeva la Palilula”)
Cea mai bună muzică originală: Vasile Șirli („Undeva la Palilula”)
Cel mai bun sunet: Tudor Petre, Cristinel Șirli, Cristian Tarnovețchi, Florin Tăbăcaru („Undeva la Palilula”)
Cel mai bun montaj: Cătălin Cristuțiu („Undeva la Palilula”)
Cea mai bună imagine: Adrian Silișteanu („Undeva la Palilula”)
Premiul pentru întreaga activitate: Constantin Codrescu
Premiul pentru întreaga carieră: Mitică Popescu
Mitică Popescu
Premiul Romanian Society of Cinematographers: Adrian Siliștean
Premiul Pro Cinema 2013: Adrian Titieni
Premiul publicului – pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la public în 2012: „Minte-mă frumos”, în regia lui Iura Luncașu (cele mai mari încasări – 956.036 lei), producător MediaPro Pictures, și „Despre oameni și melci”, în regia lui Tudor Giurgiu (cei mai mulți spectatori – 63.778), producător Libra Film, Agat Films.
Citește mai multe detalii despre decernarea premiilor Gopo 2013, pe Mediafax.ro