Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30”, pe scena Operei Naționale București
Opera Națională București prezintă, pe 5 iunie, de la ora 18.30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30”, un eveniment unic menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Conceptul regizoral poartă semnătura Paulei Stoica, iar evenimentul are loc cu participarea Orchestrei Operei Naționale București.
Cu acest prilej, Ruxandra Donose, una dintre cele mai recunoscute mezzosoprane ale lumii, va fi prezentă pentru publicul spectator pe scena Operei Naționale București. Personalitate artistică de mare complexitate, Ruxandra Donose este cunoscută pentru roluri importante precum cel al Charlottei din opera „Werther” de Jules Massenet, și rolul titular din „Carmen” de Georges Bizet. De asemenea, marile scene ale lumii găzduiesc rolurile sale masculine, în travesti, interpretate magistral, precum Cherubino din „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, Sesto din „La Clemenza di Tito” și Idamante din „Idomeneo”, potrivit unui comunicat remis Apropo de ONB.
Ruxandra Donose este deosebit de apreciată pentru timbrul special al vocii şi inteligenţa fantastică în interpretare, însoţite de o sensibilitate şi forţă de expresie absolut extraordinare. Anul 1990 a fost unul foarte important pentru cariera sa, a început o bogată activitate pe plan internaţional, pe marile scene ale lumii (Berlin, Viena, München, Frankfurt, etc) şi a participat la o serie de înregistrări la case de discuri importante din Mannheaim, Hamburg şi Frankfurt.
În 1996 a evoluat pentru prima oară în Statele Unite ale Americii, la Opera din San Francisco, în „Povestirile lui Hoffmann”, de Offenbach. În anul 2002, a fost nominalizată la cea de-a 44-a ediţie a premiilor Grammy, la categoria cea mai bună interpretare, cu lucrararea compozitorului Antonin Dvorak, „Stabat Mater”. În anul 2008 a cântat în premiera mondială a operei „The Fly” de Howard Shore, la Theatre du Chatelet din Paris, interpretând rolul feminin principal, Veronica.
Anul 2010 i-a adus Ruxandrei Donose patru debuturi de rol importante în operele: „Don Giovenni” de Mozart (rolul Dona Elvira), „Moartea Cleopatrei” de Berlioz, „Orfeu și Euridice” de Gluck (rolul Orfeu, în travesti) şi „Il Farnace” de Vivaldi, operă pe care a înregistrat-o pentru compania de discuri EMI Virgin Classics, într-o ambianță specific barocă, alături de un grup de instrumentiști care au cântat pe instrumente istorice.
De-a lungul carierei artistice a colaborat cu unii dintre cei mai mari dirijori ai lumii: Claudio Abbado, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Mariss Jansons, Sergiu Celibidache, Donald Runnicles, Vladimir Jurowski şi Zubin Mehta.
A interpretat pe cele mai mari scene ale lumii precum Royal Opera House Covent Garden, the Metropolitan Opera New York, San Francisco Opera, Opera National de Paris, Vienna State Opera, Berlin Staatsoper, Los Angeles Opera, Deutsche Oper Berlin, Teatro Real, Madrid şi Tokyo.
„Cenuşereasa”, „Carmen”, „Norma”, „Werther”, „Cavalerul rozelor”, „Idomeneo” sunt opere în care Ruxandra Donose a interpretat cu mare succes roluri principale.
Biletele pot fi achiziționate online de pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
CITEȘTE ȘI: Premiera spectacolului „Coppelia”, programată cu public la Opera Națională București
Variety: Lady Gaga, în topul femeilor care au îmbinat cu succes muzica și actoria
Foto: Opera Națională București