Actrița israeliană Gal Gadot și partenerul său de viață, Jason Varsano, au anunțat nașterea celui de-al treilea copil al lor.
Distribuind pe conturile lor de Instagram aceeași fotografie cu întreaga familie, cei doi părinți și-au exprimat bucuria privind nașterea bebelușului.
Vezi această postare pe Instagram
„Familia mea drăguță. Nu aș putea fi mai recunoscătoare și mai fericită (și obosită)”, este mesajul starului seriei „Wonder Woman”. „Suntem toți încântați să o primim pe Daniella în familia noastră. Vă trimit tuturor dragoste și urări de sănătate”.
„Atât de fericit și recunoscător”, a scris și Varsano. „Draga mea soție este o leoaică”, a mai scris acesta.
În vârstă de 35 de ani, Gal Gadot este căsătorită cu Varsano din 2008. Cei doi mai au două fiice, Alma, de 9 ani, și Maya, de 4 ani.
Vedete precum Priyanka Chopra și Kate Hudson s-au numărat printre cele care s-au grăbit să îi felicite pe proaspeții părinți.
În decembrie 2020, Gadot a vorbit despre faptul că familia sa a fost inclusă într-o scenă specială a filmului „Wonder Woman 1984„. „A însemnat mult pentru mine, mai ales acea scenă specială”, a declarat Gadot despre participarea celui cu care s-a căsătorit în 2008 și a fiicelor lor la realizarea continuării filmului original lansat în 2017.
CITEȘTE ȘI: “Wonder Woman 1984”, de Patty Jenkins, disponibil pe HBO GO
Gal Gadot răspunde criticilor legate de rolul Cleopatrei
Foto: Profimedia Images