Gadgeturile anului 2012

08 11. 2012, 13:00

Ținând cont de marea diversitate a domeniilor în care „performează” acestea, clasamentele din domeniu au fost făcute pe mai multe categorii, între care avem, potrivit site-ului de review-uri T3, inovații, aplicații, gaming, telefoane, aparate de fotografiat, computere, muzică, tablete, accesorii.

Începem cu cele mai „tari” invenții ale anului, care grupează „crema” gadgeturilor, o selecție a câștigătoarelor de la celelalte categorii.

Cele mai „tari” invenții ale anului:

Rapsberri Pi

Cel mai mic și mai ieftin PC este un computer creat de dezvoltatorul britanic de jocuri David Braben, care uimește prin dimensiuni și preț: de mărimea unei cărți de credit, computerul costă doar 25 dolari!

Cu toate acestea, „motorizat” cu un procesor ARM11 la 700 MHz, 256 MB RAM și grafică OpenGL, Rapsberri Pi poate să redea filme HD, să ruleze proceoare de text, jocuri și încă multe altele.

Tot ceea ce trebuie să faci este să îi conectezi o tastatură, un televizor și un card de memorie SD. De aici, ceea ce poți face cu „micuțul” este limitat numai de imaginația ta.

Scopul cu care a fost creată această mică minune a fost de a ajuta copiii din întreaga lume să învețe limbaje de programare cu un cost cât mai redus.

OnLive

Imaginează-ți că vei putea juca același joc video pe orice computer, smartphone sau tabletă, fără să conteze cât de puternic este aparatul, oriunde, oricând.

Sistemul dezvoltat de compania americană OnLive este aparent extrem de simplu: în loc să cumperi periodic un computer foarte puternic sau o consolă de jocuri nouă, te abonezi la serviciul OnLive și ai acces oricând, oriunde, de pe orice aparat compatibil, la cele mai noi jocuri, în condiții grafice excelente. Toate jocurile sunt stocate și rulate pe servere aflat la sute sau chiar mii de kilometri distanță, iar tu primești imaginile gata randate, ca pe un film extrem de interactiv.

Deși pare de necrezut, cu o conexiune „decentă” performanța este surprinzătoare, aproape fără lag.

Nike Fuelband

Chiar dacă Nike a inventat acum câțiva ani ideea de dispozitiv pentru monitorizat activitățile fizice cu ajutorul Nike+ SportBand, datorită concurenței din ce în ce mai mari în domeniul brățărilor electronice, anul acesta a venit momentul să reinventeze conceptul – și a făcut-o bine!

Noul dispozitiv, Nike+ Fuelband, este una dintre cele mai simple și atrăgătoare soluții în ceea ce priveste monitorizarea, înregistrarea și stimularea efortului fizic. Displayul format din LED-uri afișează informații legate de timpul petrecut într-o anumită activitate, caloriile pierdute, pașii făcuți și, cel mai important, numărul de puncte (Nike Fuel) acumulate. Nike Fuel este o unitate inventată de cei de la Nike în care se reflectă orice tip de efort în mod egal. Se poate seta un target zilnic de puncte și, pe măsură ce te apropii de scopul atins, o bandă de 20 leduri colorate de la roșu la verde se aprinde, proporțional cu efortul depus.

Informațiile pot fi sincronizate cu website-ul Nike+ Active folosind un port USB sau, cu ajutorul unei aplicații gratuite pot fi descărcate pe smartphone folosind o conexiune Bluetooth.

ASUS Padphone

Într-o lume inundată de tablete și smartphonuri, ASUS a încercat să gândească diferit față de competitori, și a reușit. Padphone este un combo tabletă-telefon., în care tableta de 10,1 inci este „motorizată” de un smartphone de 4,3 inci.

Smartphone-ul este construit în jurul unui procesor dual-core la 1,5 GHz, rulând Android 4.0 și având un display Super AMOLED de 4,3 inci, sistemul fiind suficient de puternic pentru a „da viață” și tabletei de 10,1 inci.

Noutatea constă în faptul că ambele folesc același SIM și ai în permanență toate datele la îndemână, fără să fii nevoit să folosești servicii de sincronizare ale datelor între telefon și tabletă.

Ca bonus, folosind stația de dockare Transformer Prime, poți adăuga și o tastatură, transformând tot ansamblul într-un… PC.

Microsoft Windows 8

Pe 26 octombrie, Microsoft a lansat Windows 8, sistemul de operare cu cele mai radicale schimbări de la Windows 95 încoace. Windows 8 înseamnă practic două sisteme de operare într-unul singur: unul cu o interfață modernă, adaptată perfect la control tactil, cu un aspect futurist și o utilizare intuitivă și unul care este practic un Windows 7 mai puțin ergonomic.

Noua interfață, Metro, este extrem de frumoasă, iar operarea este atât de fluidă încât poate să concureze cu orice alt sistem de operare existent, mobil sau desktop. În plus, noua interfață, aduce un suflu nou într-un segment al pieței care stagnează de ani buni. OS X, Windows, iOS, Android, Chrome OS, practic toate sistemele de operare actuale sunt bazate pe pictograme și sisteme de organizare pe care deja le considerăm „normale”.

La fel ca Windows Phone, sistemul renunță la iconițe în favoarea unui grid de dreptunghiuri interactive, care pot afișa informații utile din interiorul aplicației. Inițial, senzația este ciudată, dar logica devine evidentă după câteva ore de utilizare. Meniul de start a dispărut complet din Windows 8, iar interfața bazată pe tile-uri interactive i-a luat integral locul.

Un plus important îl constituie Windows Store, noul magazin de programe construit de Microsoft, care funcționează foarte bine și unde se potgăsi foarte multe aplicații, pe bani sau gratuit..

LG 55EM960V

Giganții coreeni LG și Samsung duc o luptă acerbă pentru căștigarea pieței televizoarelor de ultimă generație. Momentan, LG deține supremația, modelul 55EM960V fiind cel mai subțire televizor OLED din lume, având o grosime de doar 4 milimetri la o diagonală de 55 de inchi (140 de centimetri).

Pe lângă faptul că 55EM960V este depozitarul ultimelor tehnologii în domeniu, televizorul a fost proiectat și de designeri foarte inspirați, el fiind o adevărată bijuterie.

Tehnologia OLED de care beneficiază displayul acestui televizor, deși există de mai mult timp, este pentru prima dată când este folosită la o asemenea dimensiune a ecranului. Pe lângă faptul că displayul OLED generează propria sa lumină, eliminând necesitatea iliminării ambientale sau în jurul ecranului, el aduce și avantajul unui timp de răspuns incredibil de mic, alături de un contrast infinit și unghiuri largi de vizionare.

Finalistele acestei categorii au fost Sony PS Vita, OnLive, Nike Fuelband, MakerBot Replicator, ASUS PadFone, Raspberry Pi, Renault Twizy, Lytro Light Field Camera, Razer Project Fiona, Google Wallet, Microsoft Windows 8 și LG 55EM960V.