Gadgeturi bisericesti: lumanarea plutitoare, toaca electrica sau clopote actionate prin satelit

10 09. 2010, 16:30

Daca credeati ca doar in materie de telefoane mobile sau laptopuri este intrecere in imbunatatiri sau inventii v-ati inselat.

Patura bisericeasca din Romania se poate bucura de tot ce este mai bun si mai in trend, la ora actuala.

In prezent, la Oradea se desfasoara Targul International de Vesminte, Icoane, Statuete, Carti si Obiecte Bisericesti la Catholic Expo.

Clopotul actionat prin satelit

Lumanarea plutitoare se afla printre cele mai mari atractii ale targului. Aceasta pluteste si se roteste in aer deasupra unui suport in forma de carte.

La targ se mai gasesc si sisteme de sonorizare computerizate, cu clopote si melodii bisericesti.

Clopotele actionate de preoti, prin satelit, cu telefonul mobil reprezinta o alta atractie in cadrul targului bisericesc.

Toaca electrica este un alt gadget pe placul preotilor, caci ii scuteste de o munca in plus.

Haine preotesti cu pietre Swarovski

„Am inventat toaca la cererea preotilor. Prima data am automatizat clopotele, dar tot trebuiau sa se urce in turn pentru toaca si preotii au vrut sa o automatizam si pe asta. Clopotarii au imbatranit si tinerii nu vor sa mai faca lucrul asta, asa ca si preotii s-au adaptat”, subliniaza Dan Repka, reprezentantul firmei.

„Avem si sistem de actionare al clopotelor prin satelit. Preotii sunt in concediu in Miami si cu un SMS dau comanda clopotelor sa bata trei zile la rand, la intervalele potrivite, in cazul inmormantarilor, de exemplu, pentru care avem un program special”, explica inventatorul.

Panoul cu lumanari electronice din Catedrala Santiago de Compostela (Spania)

Nici vesmintele bisericesti nu mai sunt ceea ce erau alatadata, ci s-au adaptat la trendurile zilelor de astazi. Pietrele Swarovski sunt la moda si prezente pe hainele preotilor.

Nici preotii de peste hotare, mai precis cei din Spania nu stau mai prost la acest capitol. Lumanarea virtuala este din ce in ce mai des folosita de catre cei care se afla la distanta de o Biserica si vor sa aprinda o lumanare dupa traditie.