Gabriel Spahiu – Băiatul bun din Arestat la domiciliu

Apropo.ro / 07.04.2008, 00:00
Gabriel Spahiu - Băiatul bun din Arestat la domiciliu
Personajul lui din serialul “Arestat la domiciliu”, Ion Bunescu, fost student la Teologie, actual profesor de religie, crede că cea mai bună faptă din viaţa lui este că a adus-o pe soţia, Beatrice, fostă dansatoare la bară, pe calea cea dreaptă. “El împacă pe toată lumeaîn acest serial”, spune actorul care îi dă viaţă.

Pe Gabriel Spahiu îl vedem acum pe scena Teatrului Bulandra în “Scaunele”, alături de Oana Pellea şi Răzvan Vasilescu, şi, în curînd, la teatrul Metropolis, în “Visul unei nopţi de vară”, unde îi dă replica Alinei Grigore, lui Tudor Istodor sau lui Marian Rîlea. Dar toată ziua e pe platourile de filmare, în gaşca nebună a serialului de la PRO TV “Arestat la domiciliu”. “Jucasem în serialul rolul unui băiat bun, iar în vară – pentru un pilot al unui alt serial. Îi vizitam pe actorii din şi, într-o zi, m-am trezit în chip de Ion Bunescu”. Personajul lui are 40 de ani, predă religia şi are acasă o frumuseţe de soţie, de 27 de ani, pe care “a recuperat-o dintr-un bar de striptease”. “Ion e un tip bun la suflet care încearcă să aplaneze toate conflictele. Şi s-a înscris la Teologie tocmai ca s-o ia de nevastă pe Beatrice”, povesteşte actorul Gabriel Spahiu. De altfel, Gabriel e şi în viaţa reală… băiatul bun. “Pînă cînd am terminat armata, eram foarte agresiv, foarte incisiv. Nu ştiu ce s-a întîmplat cu mine după capitolul armată, că acum sînt cel mai tolerant om de pe Pămînt”, spune el zîmbind.

Cîntec pentru un vechi prieten
Gabriel cîntă la chitară de la 14 ani şi în prezent formează o trupă cu actorul Marius Gîlea şi chitaristul Călin Grigoriu. Formaţia lor va închide pe 12 aprilie festivalul de film “Next”, a cărui ediţie din acest an e dedicată regretatului Cristian Nemescu. Gabriel Spahiu a jucat în filmele lui Nemescu “Marilena de la P7” şi “California Dreamin’”. “Prima oară cînd am lucrat cu Cristi, mi s-a părut foarte timid. Ulterior, i-am desco­perit acel curaj fantastic, acea putere în a transpune povestea”, îşi aminteşte Gabriel Spahiu.

Arestat la domiciliu
luni-miercuri, 23.15, PRO TV