Gabi Jugaru s-a apucat de muzică

-La ”Happy Hour”, telespectatorii te-au văzut în chip de cîntăreţ. Nu a fost o farsă, deci de unde pasiunea pentru muzică?
E veche, veche de tot! Pe vremea cînd eram la grădiniţa din Bogdăneşti, satul în care am locuit pînă am plecat la Iaşi. Cîntam, cînd mă întorceam spre casă, o melodie populară veche, ”Codin”. Vecinii ştiau că e ora 12 după melodia pe care o cînta ghiduşul băiat al învăţătoarei Maria Jugaru, Gabi cel mititel şi şugubăţ.

– Piesele cîntate la Măruţă sînt compuse de tine?
Am cîntat la Happy Hour ”Nu mai vreau”, o melodie compusă de mine acum 11 ani, pe versuri tot de-ale mele, şi o altă melodie, ”Carolina”, în care se regăseşte cunoscutul refren de la ”Hava Naghilla”, cu strofe de la ”Nu mă duc la Carolina”, cum se intitula pe vremea copilăriei mele. Eu am reaşezat toate acestea, încercînd să transmit prin ceea ce cînt o stare de spirit pozitivă, pentru că Gabi Jugaru e cel care provoacă zîmbete celor din jur!

Mai am şi alte melodii, unele foarte serioase, despre dragoste, suferinţă, iar altele vesele, de petrecere, chef de viaţă, nu glumă! Proiectul iniţial a fost făcut acum 11 ani, dar, de fiecare dată, ba studiourile în care am intrat s-au desfiinţat, ba s-au mutat, ba au intervenit alte motive – ghinion sau, pur şi simplu, destin. Eu sînt convins că Dumnezeu a păstrat tot timpul ce e mai bine pentru mine şi mi-a oferit bucurii la momentul potrivit. Mă gîndeam să fac un album care ar fi trebuit să se numească ”Două feţe”, cu referire la cele două feţe ale lui Jugaru – cea veselă, de farsor, pe care o cunoaşte toată lumea, şi cea în care e şi el un om cu împliniri, suferinţe, regrete, iubiri sau ură.

– Intenţionezi să lansezi acest album?
Nu ştiu dacă va exista pînă la urmă un album lansat pe piaţă, cu o casă de discuri. Am avut discuţii, de principiu, însă nu s-a concretizat nimic. Dacă vreo casă de discuri se va arăta vreodată interesată de proiectul meu, de valoarea şi impactul pe care îl poate avea acesta, sigur că ideile legate de un album s-ar putea materializa.

Muzică pe www.jugaru.eu

– La “Happy Hour”, ai fost însoţit de o trupă. Cum v-aţi întîlnit?
Anul trecut, prin noiembrie, am înjghebat o trupă. Numai că băieţii de atunci trăiau numai din muzică, iar eu aşez lucrurile cu grijă şi atunci nu puteam să le ofer siguranţa zilei de mîine prin concerte. Aşa că, în urmă cu vreo două luni, am început să caut alţi băieţi. Şi din nou Dumnezeu mi i-a scos în cale foarte repede! Ei sînt independenţi de muzică, din punct de vedere financiar. Leonard, pianistul trupei, bucureştean neaoş, e tobă de muzică. El şi Iulian, chitaristul din Iaşi, sînt de departe cei mai experimentaţi, amîndoi au Conservatorul absolvit şi, pe deasupra, sînt băieţi de caracter, care au înţeles nevoia mea de exprimare muzicală. Mai e şi Adi, un violonist cu o imaginaţie debordantă, care e şi solist în inegalabilul Madrigal. El şi Mircea, basistul trupei, au cîntat împreună într-o formaţie. Cît despre toboşar, Ştefan, pot spune că e un muzician cu chip de copil inocent: bucuria de a ”da în tobe” i se citeşte pe faţă la fiecare repetiţie.

Cea mai nouă apariţie e Ela, backing-vocal, din Piatra Neamţ, care a apucat să repete cu trupa abia o oră şi jumătate, cu o zi înainte de apariţia la Happy Hour! ”Trupa lu’ Jugaru” nu va refuza pe nimeni, atîta timp cît nimeni nu ne va chema doar să ne prefacem că facem muzică. Cei care vor dori să asculte piesele mele le vor găsi cît de curînd pe www.jugaru.eu.

– De ce abia acum ai lansat această piesă?
Pentru că fiecare acţiune are timpul ei. Acum a fost momentul, aşa cred eu că a vrut Dumnezeu. – Cînţi însă din studenţie… Împreună cu prieteni vechi, cîntam prin “Tudor”, complexul studenţesc din Iaşi, unul din cele mai mari din ţară. Totul se termina tîrziu în noapte, cu sute de studenţi în jurul nostru, cu rîsete, aplauze, poante şi o viaţă cu care eu nu o să mă mai reîntîlnesc niciodată! Tocmai de aceea, vreau să las ceva în urmă, ceva legat direct şi de acele vremuri… În viaţă, dacă ai ceva de spus, e bine să nu stai cu gura închisă!

– Acasă cînţi?
Cîntam cîteodată şi înainte să îi întîlnesc pe băieţii din trupă. Acum, trebuie să cînt mai des acasă, pentru că în pivniţă se desfăşoară repetiţiile noastre.

– Fetele tale îţi moştenesc talentul de a cînta sau de a face farse?
Da, în ambele domenii mă moştenesc. Roxy, fata mea cea mare, studentă la jurnalism în Iaşi, are 20 de ani şi, timp de mai bine de 8 ani, a făcut parte din corul gimnaziului “Elena Cuza” din Vaslui, un cor apreciat şi premiat la toate concursurile de gen din ţară şi din străinătate. Eu mă străduiesc acum să-mi găsesc timp să vizitez toate ţările prin care ea a fost în turneu alături de corul condus de Vasile Negura, un profesor inimos şi veşnic tînăr!

Cît despre Miruna, care abia a intrat la şcoală anul acesta, ea face pian, canto, balet şi dans modern. E un program foarte încărcat, dar nu face nimic de gura părinţilor, ci doar ceea ce-i place. Ea a ales toate acestea, din mai multe variante pe care i le-am prezentat. Dana, soţia mea, se ocupă permanent de ea şi, nu în ultimul rînd, de mine. Pentru că sînt convins că e foarte greu să fii soţia lui Gabi Jugaru! Tocmai de aceea, reuşita mea în tot ceea ce am realizat pînă acum se datorează lui Dumnezeu şi ei!

Jugaru Shukaru – sîmbătă, 23.00, PRO TV