Fuziunile și achizițiile: unde sunt vremurile de altadata?

14 01. 2002, 19:12
În anul 2000, fuziunile și achizițiile (M&A) au fost la apogeu, atingând cel mai înalt nivel din ultimul deceniu. Anul a culminat cu înțelegeri între companii de renume de pe piața, ca America Online care a achiziționat Time Warner. Anul care tocmai s-a încheiat

În anul 2000, fuziunile și achizițiile (M&A) au fost la apogeu, atingând cel mai înalt nivel din ultimul deceniu. Anul a culminat cu înțelegeri între companii de renume de pe piața, ca America Online care a achiziționat Time Warner. Anul care tocmai s-a încheiat însa a fost cum nu se poate mai diferit din acest punct de vedere Volumul înțelegerilor a scazut cu 50% anul trecut și sunt puține șanse de revenire.

În 2001, criza economica s-a întins și, combinata cu vânzarea în masa a acțiunilor companiilor din telecomunicații, media și tehnologie și cu legi anti-trust mai drastice, a influențat scaderea dramatica a activitații M&A.

Bancherii au schimbat primele cu actele de șomaj

La bancile de investiții care sfatuiesc companiile pe perioada tranzacției, volumul record al bonusurilor și o competiția acerba între bancheri din 2000 a fost înlocuita anul trecut cu reducerea personalului și bonusuri mai mici cu peste 50%. Data fiind situația generala a economiei și nesiguranța de pe piețele financiare, scaderea nu este deloc surprinzatoare.

„Dintr-o perspectiva globala, piața M&A continua sa fie slaba. S-au înregistrat câteva tranzacții, dar asta nu înseamna o îmbunatațire a situației,” a spus Jack Levy, director general al departamentului M&A la Goldman Sachs.”Spus mai clar, ambițiile strategice au fost puse de-o parte de catre directorii generali, preocupați mai mult de situația companiilor pe care le conduc.”

Declinul din activitate trebuie vazut în contextul boom-ului extraordinar din ultimii ani. Volumul tranzacțiilor din 2001 este departe de cel din 1997 sau 1998, ani record din acest punct de vedere. „Suntem de parere ca activitatea M&A poate continua la un nivel rezonabil, chiar daca piața se afla în dificultate.

Conducerea companiilor nu a încetat sa realizeze planuri de fuziuni,” a declarat Steve Munger, director în departamentul M&A la Morgan Stanley. Un motiv de optimism a fost revigorarea recenta a tranzacțiilor ostile. Oferta Comcast de preluare a unei divizii din AT&T a renascut speranța ca exista cumparatori încrezatori care sunt dispuși sa puna presiune asupra companiilor și sa le cumpere la cel mai mic preț din istorie.

„Piața este pregatita pentru tranzacții ostile,” a spus Steve Baronoff, director al activitații M&A la Merrill Lynch. Totuși, pe o piața în care investitorii contesta tot mai des strategiile companiilor, este greu de gasit un director de companie care sa fie atât de încrezator încât sa faca o mișcare ostila. Experți de pe piața M&A au avertizat ca cei neîncrezatori pot pierde o oportunitate mare, creata de mediul actual.

Cumpararile ar trebui facute în vremuri tulburi

„Încrederea conducerii este la fel de importanta ca și cea a consumatorilor, iar noi mai avem mult pâna când aceasta va fi restabilita,” a spus Jeffrey Rosen, director la Dresdner Kleinwort Wasserstein.

„În momente dificile exista o împotrivire naturala de a acționa ca în perioadele de boom economic, iar directorii pot pierde oportunitați care pe termen lung se dovedesc profitabile.”

Încrederea, cel puțin în Europa, a fost afectata de regulamentele considerate prea dure. Propunerea de preluare a Honeywell de catre General Electric ar fi fost cea mai mare fuziune din istoria industriei, daca nu era blocata de oficialii de la Bruxelles.

Planul de fuziune între EMI și BMG, ramura axata pe muzica, a grupului Bertelsmann a fost anulat de comisarii europeni care se ocupa de concurența. Înainte ca o tranzacție sa ajunga la Bruxelles, companiile trebuie sa se puna de acord cu toate prevederile întelegerii.

În timp ce tranzacțiile din industria tehnologica și a telecomunicațiilor au fost anulate, alte sectoare nu au fost în declin. Activitatea M&A din domeniul serviciilor financiare și al energiei a pastrat trend-ul precedent. US bank First Union a cumparat compania rivala Wachovia pentru 14 miliarde de dolari.

În acest timp, consolidarea din industria TMT este o chestiune mai presanta ca niciodata. Aceasta este demonstrata de apropiata fiziune dintre Alcatel și Lucent și de batalia dintre News Corporation și Echostar pentru divizia Hughes Electronics a General Motors.

Numarul fuziunilor, la jumatate

„Teoretic, toate companiile cu care am discutat sunt de parere ca M&A ar trebui sa fie o parte din strategia lor pe termen lung,” a spus Donald Meltzer, director la departamentului M&A la Credit Suisse First Boston.

Cu toate acestea, doar 15 înțelegeri cu o valoare de peste 10 miliarde de dolari s-au încheiat anul acesta, în comparație cu 33 încheiate în 2000, conform Thomson Financial. „Cele mai mari tranzacții sunt cele cu acțiuni, în particular cele din industria TMT. Acestea au fost lovite cel mai tare. Marile achiziții facute prin cumpararea de acțiuni s-au întors împotriva cumparatorului.”

Deși consolidarea companiilor europene este primordiala, se așteapta o creștere a achizițiilor americane pe continent. Când cumpara în Europa, companiile americane urmaresc oportunitați mai mari decât cele oferite de o piața naționala.

Mișcarile din Europa vin dupa modificarile regulilor contabile americane care cer acum cumparatorului sa-și reevalueze goodwill-ul înainte de prezentarea rezultatelor trimestriale. Schimbarea reglementarilor elimina puterea adunata în jurul veniturilor rezultate din schimbul acțiunilor, care a stat la baza fuziunilor din anii ’90. Acest lucru va afecta structura viitoare a tranzacțiilor.

Crește consultanța pentru faliment

Doug Braunstein, director M&A la JP Morgan Chase, spune ca firmele cumparatoare vor începe sa includa instrumente specializate în ofertele lor. „Vom vedea un mod mult mai creativ de a încheia înțelegeri, un proces mult mai complex de finanțe corporatiste.”

Pe fondul șovaielii economiilor americana și germana, cea mai importanta din Europa, bancherii se așteapta la o dezvoltare a activitații de consultare M&A pentru companiile falimentare sau aflate aproape de faliment. „M&A este o afacere oportunista, iar piața nu ne ofera înca aceasta oportunitate,” spune Tom King, director la Salomon Smith Barney.

În Europa, pâna la mijlocul anului trecut, fuziunile companiilor au atins o valoare de 557,3 miliarde de euro, cu mult mai mica decât cele 1 113 miliarde de dolari înregistrate în acceași perioada a anului 2000 și cu 34% mai puțin decât în 1999.

Multe fuziuni din ultimii doi ani au fost facute cu acțiuni a caror preț era influențat de boom-ul de pe piețele financiare din ultimul deceniu. Companiile cu acțiuni evaluate la maximul posibil, în special cele din tehnologie, media și telecomunicații, s-au folosit de ele pentru a cumpara alte companii care au crezut ca nu au acțiunile la fel de supraevaluate.

Multe tranzacții nu ar fi fost posibile fara acțiuni supraevaluate. „M&A au fost încheiate în 2001 prin plata efectiva și nu prin echivalare în acțiuni,” a spus Philip Leevil, director de fuziuni în Europa al Schroder Salomon Smith, „din moment ce companiile nu mai au acțiuni supraevaluate pe care sa le ofere la schimb.” Pentru ca exista o limita a banilor în sistemul bancar, majoritatea tranzacțiilor din 2001nu depașesc 10 milioane de dolari.

Socoteala de acasa.

Deutsche Telekom a cumparat VoiceStream anul acesta, dupa ce a hotarât termenii contractului anul trecut, când acțiunile companiei de telecomunicații erau la valoarea maxima. Operatorul german se confrunta acum cu vânzarea a milioane de acțiuni de catre foștii investitori de la VoiceStream, care fie nu mai vor fie nu mai pot investii în compania de telecomunicații deținuta de statul german.

Majoritatea observatorilor sunt de acord ca scaderea actuala a activitații M&A în Europa este temporara. Industria europeana are nevoie în continuare de restructurare. De exemplu, sunt mult prea multe banci germane și numeroase companii de telecomunicații îndatorate care tind fiecare catre o prezența cât mai importanta pe piața europeana.

„Europa continua sa fie o parte importanta a pieței mondiale a M&A,” este parerea lui Yoel Zaoui, care conduce departamentul european de M&A al Goldman Sachs.

Ziarul Financiar