“Fructul oprit”. Ioan, faţă-n faţă cu Alex şi Sonia: “Sunteţi amândoi la fel! Nişte nimicuri, asta sunteţi!”
“Am făcut testul de sarcină. Este pozitiv.“, o anunţă Sonia(interpretată de Michaela Prosan) pe mama sa, Roxana(Carmen Tănase). “Faci un Caragea, te-ai scos!”, este reacţia Roxanei. “Proasto! Este copilul lui Alex?”, continuă ea. “Dacă asta este ocazia mea să fug cu Alex în lume?”, se gândeşte Sonia.
Mircea (Mihai Călin) îl sfătuieşte pe Ioan (Vlad Gherman) să rupă tăcerea şi să-i spună Anei (Cristina Ciobănaşu) ce se întâmplă între cei doi.“Spune-i adevărul, ca să poţi să respiri!”
Ioan profită de faptul că îi vede pe Alex(Petru Păun) şi Sonia împreună şi îi confruntă. “Cât credeţi că mai puteţi să faceţi jocul ăsta? Nu aveţi pic de ruşine?!”, răbufneşte el. “Tu uiţi cu cine vorbeşti?”, îl întreabă Sonia. “Nu, nu uit cu cine vorbesc, ştiu foarte bine. Şi dacă până acum am crezut că el e ăla care trage de tine, mi-am dat seama că m-am înşelat. Sunteţi amândoi la fel! Nişte nimicuri, asta sunteţi!”, le spune el.
Mircea o avertizează pe Sonia că povestea dintre ea şi Alex trebuie să se încheie, înainte ca lucrurile să ia o întorsătură urâtă. “Mi-ai reproşat că ţi-am omorât tatăl, dar ce faci tu este mai rău! Ce s-a întâmplat cu tatăl tău a fost un accident, dar ce-i faci tu Anei este crimă cu premeditare(…) Ana poate să moară dacă află, şi o să fie vina ta şi a lui Alex!”
Ioan încearcă să-i atragă atenţia Anei. “Ana, dacă se întâmplă ceva şi nu o să mai aibă loc nunta…”, îi spune el. “O să aibă loc o înmormântare, a mea.”, Îi mărturiseşte ea.
Cum va primi Tudor Caragea(Adrian Titieni) vestea sarcinii Soniei, ce se va întâmpla cu povestea ei cu Alex, cum va evolua relaţia lui Alex cu Ana, toate aceste secvenţe vor putea fi urmărite în episodul 21, în această seară, de la ora 20.00. Au mai rămas trei episoade din primul sezon al serialului, care pot fi urmărite, miercurea la Antena 1, dar povestea producţiei nu se va încheia aici, “Fructul oprit” urmând să aibă şi al doilea sezon.