Fructele și legumele nu protejeaza împotriva cancerului la sîn

Apropo.ro / 13.01.2005, 14:51
Fructele și legumele nu protejeaza împotriva cancerului la sîn
Potrivit unui vast studiu european, consumul de fructe și legume nu protejeaza împotriva cancerului la sîn, contrar celor crezute pîna acum, transmite AFP, preluînd informații de la Centrul Internațional de Cercetare a Cancerului (CIRC) de la Lyon. Dintre cele 285.526 femei care


Potrivit unui vast studiu european, consumul de fructe și legume nu protejeaza împotriva cancerului la sîn, contrar celor crezute pîna acum, transmite AFP, preluînd informații de la Centrul Internațional de Cercetare a Cancerului (CIRC) de la Lyon.

Dintre cele 285.526 femei care au participat la studiu, mai mult de 3.500 au facut cancer la sîn, conform acestui nou studiu publicat în revista americana JAMA.

Beneficiile pe care le aduce consumul de fructe și legume sistemului cardio-vascular ramîn însa indiscutabile.

Carla Van Gils de la Universitatea Utrecht din Olanda și colegii sai au analizat relația dintre alimentație și cancer la sîn pe un eșantion de aproximativ 300.000 de femei cu vîrste între 25 și 70 de ani din opt țari, recrutate pe baza unui mare studiu prospectiv european asupra cancerului și nutriției.

Între 1992 și 1998 aceste femei au raspuns în mod regulat la întrebari privind obiceiurilor lor alimentare și au fost supravegheate pîna în 2002 pentru detectarea cancerului la sîn. Autorii studiului au putut astfel sa compare alimentația femeilor care aveau cancer cu a celor care nu dezvoltasera aceasta boala.

Concluzia acestui studiu, cel mai important în domeniu dintre toate realizate vreodata a fost aceea ca o alimentație bogata în fructe și legume nu are nici un efect protector fața de apariția cancerului la sîn.

În ultimii ani se credea, pe baza indiciilor existente, ca o alimentație bogata în fructe și legume scade riscul apariției cancerului, deoarece acestea conțin fibre, vitamine antioxidante și alte elemente care ar avea un efect anti-cancerigen, arata CIRC. Dar, în urma rezultatelor noului studiu, s-a constatat ca nu exista nici o asociere între lipsa consumului de fructe și legume și cancer.

„În ciuda acestor rezultate dezamagitoare, noi dispunem totuși de informații conform carora consumul de fructe și legume poate preveni apariția cancerului gurii, faringelui, laringelui, stomacului și poate și a celui de colon”, a comentat doctorul Elio Riboli, co-autor al studiului.

Mediafax