Comisia de Apel a UEFA l-a suspendat provizoriu, luni, pe o perioada de 15 zile, pe atacantul elvețian Alexander Frei, anchetat pentru ca l-ar fi scuipat pe mijlocașul englez Steven Gerrard, în timpul meciului Anglia-Elveția, scor 3-0, de la Euro-2004, informeaza AFP.
Suspendarea a fost dictata în așteptarea finalului anchetei disciplinare deschise împotriva sa, dupa ce UEFA a facut apel, luni, la decizia propriei Comisii de Disciplina, care l-a declarat nevinovat pe fotbalistul elvețian.
Daca aceasta decizie va fi menținuta, Frei nu va mai putea evolua la Euro-2004, care se va încheia pe data de 4 iulie.
„Comisa de Apel a UEFA a decis suspendarea provizorie a jucatorului elvețian Alexander Frei, pe o perioada de 15 zile, începînd de luni, 21 iunie 2004, înaintea meciului Franța – Elveția. Ancheta va fi continuata la Nyon, în luna iulie, dupa încheierea Euro-2004”, se arata într-un comunicat dat publicitații de UEFA.
Federația Elvețiana de Fotbal decisese, de comun acord cu Frei, ca acesta sa nu evolueze în meciul cu Franța, care a avut loc, luni seara, la Coimbra, dupa vizionarea unor noi imagini TV, care îl arata pe Frei în momentul în care se pregatea sa-l scuipe pe Steven Gerrard.
Mediafax