Freezing rain (ploaia înghețată) și în România, lângă Zalău

04 12. 2014, 14:00

Ploaia înghețată a afectat între 300 și 500 de hectare de pădure din județul Zalău. Pădurea pare de cleștar. Chiar dacă pare un tablou de poveste, pericolele există la tot pasul.

Pădurea Meseșului a fost îmbrăcată în gheață, și mulți copaci au căzut de greutatea acesteia. Zona a fost închisă pentru o vreme pentru ca nimeni să nu fie rănit.

În anumite locuri stratul de gheață depășește 10 centimetri.

În zona de formare a precipitațiilor, la 2000 de metri, erau temperaturi pozitive, plus două – trei grade, iar în zona respectivă au fost temperaturi de -4, -6 grade Celsius. Aceste condiții au dus ca stropii de ploaie în contact cu suprafetele reci să înghețe instantaneu.

Fenomenul a început să se manifeste sâmbătă după-masă și se estimează că până acum au fost afectați aproximativ 3.000 metri cubi masă lemnoasă din zona muntelui Meseș.