Fratii Micula si-au facut calculele pentru alegeri

11 07. 2002, 13:32
Spirite pragmatice, frații Micula și-au facut deja calculele pentru urmatoarele alegeri. Patronii holdingului de la Rieni sunt hotarați sa finanțeze campania unui alt liberal decat directorul general al firmelor lor. Asta, pe principiul ca "în Parlament nu omul conteaza,

Spirite pragmatice, frații Micula și-au facut deja calculele pentru urmatoarele alegeri. Patronii holdingului de la Rieni sunt hotarați sa finanțeze campania unui alt liberal decat directorul general al firmelor lor.

Asta, pe principiul ca „în Parlament nu omul conteaza, ci banii pe care îi are în spate”. Deputatul Cornel Popa va candida pentru Primarie, bazandu-se pe imaginea pe care și-a facut-o în fața oradenilor cu zecile de interpelari parlamentare.

Dați un leu, pentru omul meu

Ziaristul Mircea Stroe s-a apucat de facultate la varsta la care colegii lui sunt cel puțin conferențiari. Și, cum școala e pe bani, iar salariul din presa nu ajunge nici pentru papica, s-a gandit sa faca o cheta printre membrii PD.

Chiar și politicienii abordați au fost uimiți de „aplombul” studentului întarziat. Dar au marcat banul (între 500.000 lei și un milion fiecare), gandindu-se, probabil, ca nu mai e mult pana la campania electorala.

E de așteptat ca de-acum înainte colaboratorul Jurnalului bihorean sa fie necruțator cu oamenii politici. Desigur, cu cei care s-au dovedit cam stramți la punga cu junele învațacel de la Sorbonica.

Prefectul risca sa pice in dizgratie

Umbla vorba ca steaua politica a președintelui Florian Serac s-ar fi înscris pe o curba periculos de abrupta, riscand sa se transforme în cometa.

Totul se trage de la faptul ca prefectul s-ar fi scapat, zicand undeva ca Teodor Maghiar, regele neîncoronat al județului, cel mai mare dintre pesediști, ar fi baut nițel cam mult, atata cat sa nu mai poata onora o întalnire pe linie politica.

Mai mult nici nu i-a trebuit Unchieșului. Jignit pana în maduva oaselor, rector magnificus a jurat razbunare.

Curtea de tocuri

Inspectorul financiar al Curții de Conturi Bihor Rica Ivan a desfașurat un control de rasul curcilor la CAS Bihor. În primul rand, total neobișnuit în astfel de situații, doamna inspector a fost luata de acasa și dusa înapoi, în fiecare zi de control, de salariatul CAS, fostul director AJOFM, Romulus Criste.

Iar cand s-a pus problema verificarii unor firme restante la plata asigurarilor de sanatate, Rica a ales firmele Sogema și Leonardo. Sau, cum ar spune o persoana rau intenționata, haine și pantofi. Rezultatele controlului, la toate trei obiectivele, au fost, evident, nule!

[Bihoreanul]