Fraţii Jonas şi Demi Lovato – Noile staruri Disney

13 09. 2010, 11:00

Secretele fraţilor Jonas
– Dacă aţi putea lua cu voi un singur obiect de pe platourile de la
„Camp Rock 2”, care ar fi acela?

Kevin: Eu am şi luat ceva. Într-unul dintre decoruri, în interiorul
unei cabane, pe un perete, era suspendată o chitară confecţionată
din tot felul de lucruri: hârtii, creioane, CD-uri sparte, cutii de
chibrituri etc. Mi-a plăcut tare mult, aşa că am luat-o
acasă.
– Ce vi s-a părut cel mai dificil de filmat?
Joe: Scenele în aer liber, pentru că era foarte frig. Mai ales
secvenţa cu piesa „Wouldn’t Change a Thing”, când am filmat toată
noaptea, la vreo 10 grade Celsius, iar Demi purta o rochiţă de vară
şi eu un tricou cu mânecă scurtă.
– Nick, care a fost cel mai greu cuvânt de pronunţat când
erai mic?

Am o întreagă listă, însă cred că în top se află limonadă.
Kevin: Iar Joe nu putea să zică scorţişoară! Chiar şi eu am avut
ceva probleme când eram mic, aşa că părinţii m-au dus la un
logoped.…
– Joe, e normal pentru un tânăr actor să se îndrăgostească
de partenera sa din film? Tu şi Demi aţi trecut prin
asta…

Eu şi Demi suntem prieteni buni de foarte multă vreme şi, tot
lucrând îm­preună, cred că era oarecum firesc să ne apropiem mai
mult unul de celălalt.
– Te consideri un sex-simbol?
Eu zic că sunt un tip normal căruia îi place muzica şi doar atât,
deocam­dată. Rămâne de văzut peste 15 ani!
– Nick, ai fost diagnosticat cu diabet. Cât de mult ţi-a
afectat viaţa această boală?

Am acceptat faptul că diabetul face parte din viaţa mea de zi cu
zi, că trebuie să am grijă de alimentaţia mea şi să urmez
tratamentul întocmai. Am ocazia să vorbesc despre asta altor tineri
diagnosticaţi cu aceeaşi boală, să le împărtăşesc din experienţa
mea. De asemenea, mă implic în acţiuni de strângere de fonduri
pentru cercetări în domeniu. Sper ca, într-o zi, să găsim un leac
pentru această boală.
– Ce părere aveţi de noua imagine a lui Miley Cyrus –
Hannah Montana?

Joe: Cred că Nick ar trebui să răspundă la întrebarea asta… (n.r.
Miley şi Nick au fost iubiţi).
Nick: Îmi place foarte mult. Şi cred că noul stil de coregrafie pe
care îl abordează i se potriveşte foarte bine.
– Ce faceţi în timpul liber?
Kevin: Eu mi-am descoperit o nouă pasiune: gătitul. Aşa că îmi
petrec foar­te mult timp în bucătărie, încer­când tot felul de
reţete, iar soţiei mele îi place cum îi gătesc taco de peşte. În
plus, când am filmat în Canada pentru „Camp Rock 2”, le-am gătit
colegilor din echipă cina de Ziua Recunoştinţei.

Demi Lovato nu refuză niciodată
îngheţata

– Cât de mult s-a schimbat personajul tău în „Camp Rock 2” faţă de
prima parte?

Mitchie s-a maturizat, iar faptul că vrea să salveze tabăra îi
stabileşte clar priorităţile. Are mai multă încredere în ea şi nu
se fereşte să ia decizii. Iar eu am fost încântată de scenele în
care am dansat.
– În timpul filmărilor, te-ai apropiat foarte mult de Chloe
Bridges. Ce-ţi place la ea?

Este foarte drăguţă şi naturală. Îmi plac oamenii care îşi arată
adevărata faţă, care spun exact ceea ce gândesc şi nu se grăbesc
să-i judece pe cei din jur.
– Ce nu poţi să refuzi niciodată?
Îngheţata!
– Tu şi Selena Gomez mai sunteţi prietene
bune?

Întrebaţi-o pe ea!
– Ai vreun talent ascuns?
Nu ştiu… Poate faptul că-mi pot atinge nasul cu vârful
limbii.
– Pe când un nou album?
Lucrez deja în studio şi încerc să înregistrez cât mai multe
melodii, însă îmi este destul de greu acum, mai ales că sunt în
turneu de promovare cu „Camp Rock 2”.