Franta si Portugalia favorite la Euro-2004
Antrenorul echipei Germaniei, Rudi Voller, a declarat ca Franța este favorita, fiind urmata de Italia și Olanda. „Apoi mai urmeaza șase sau șapte echipe valoroase, printre care ne numaram și noi”, a spus Voller.
Selecționerul Angliei, Sven Goran Eriksson, a afirmat ca, deși Franța este o echipa fantastica, în opinia sa favorita este Germania. „În comparație cu alte echipe, germanii se bat mereu ca nebunii pentru un titlu, chiar și atunci cînd nu joaca bine”, a adaugat Eriksson.
Tehnicianul bulgar Plamen Markov i-a anunțat ca favoriți pe francezi. „Ei pot alinia trei sau patru echipe foarte puternice și nu îi vad repetînd greșelile de la Cupa Mondiala din 2002”, a menționat Markov.
Antrenorul reprezentativei Croației, Otto Barici, considera, de asemenea, ca Franța este favorita. „Cred însa ca și Spania poate ajunge departe. Același lucru este valabil și pentru portughezi, care au avantajul de a organiza Euro-2004”, a precizat Barici.
Selecționerul danez Morten Olsen este de aceeași parere cu Markov și Barici. „Franța joaca un fotbal frumos, așa cum îmi place mie. Va fi bine pentru sport în general ca o astfel de echipa sa cîștige competiția”, a explicat Olsen.
Tehnicianul echipei Spaniei, Inaki Saez, îi indica atît de francezi cît și pe portughezi ca favoriți. „Dupa aceste echipe, se afla Germania, Anglia și Italia”, a declarat Saez.
Antrenorul reprezentativei Franței, Jaques Santini, a spus ca mai multe echipe, printre care și Italia, Anglia și Olanda, au șanse sa cîștige Campionatul European. „Ma mai gîndesc și la Portugalia, care are avantajul de a juca acasa. În plus, noi ne aflam aici pentru a cîștiga”, a adaugat Santini.
Selecționerul Greciei, Otto Rehhagel, spune ca favoritele sale sînt Portugalia, Franța, Cehia, Olanda și Germania.
Italianul Giovanni Trapattoni a anunțat, de asemenea, mai multe favorite. „Franța, Anglia, Olanda, Spania, Cehia și Germania au echipe bune. Germanii au cîteva probleme, dar ei nu abandoneaza niciodata în competiție. Cît despre noi, pot spune ca avem 23 de jucatori foarte buni. Nu am decît problema alegerii titularilor”, a declarat Trapattoni.
Tehnicianul reprezentativei Letoniei, Aleksandrs Starkovs, a spus ca atît Germania, cît și Olanda și Cehia sînt potențiale cîștigatoare. „Acest lucru este însa valabil și pentru Franța, Italia și Spania”, a adaugat Starkovs.
Antrenorul echipei naționale a Olandei, Dick Advocaat, a evitat sa faca un pronostic în ceea ce privește cîștigatoarea Euro-2004. „Sper însa ca noi sa jucam bine și sa ridicam trofeul pe 4 iulie”, a menționat Advocaat.
Selecționerul Portugaliei, Luiz Felipe Scolari, a spus ca zece echipe sînt favorite la cîștigarea competiției. „Dintre acestea, aș putea enumera Franța, Spania, Italia și Germania”, a precizat Scolari.
Tehnicianul ceh Karel Bruckner a declarat ca Franța, Italia și Portugalia sînt favorite, în timp ce selecționerul Rusiei, Georgi Iarțev, a spus ca este dificil de estimat cine va cîștiga Euro-2004. „Campionatele Europene sînt întotdeuna mai echilibrate decît Cupele Mondiale. Portugalia are șanse, la fel ca și Franța”, a adaugat Iarțev.
Antrenorii echipei Suediei, Lars Lagerback și Tommy Soderberg, au afirmat ca favorita lor este Franța.
Selecționerul Elveției, Jokob Kuhn, a spus ca în mod normal Franța „ar trebui sa fie cu o treapta mai sus” decît celelalte echipe. „Portugalia ar putea fi, de asemenea, o candidata serioasa”, a precizat Kuhn.
Mediafax