Franța: Romii nu o duc bine nici sub socialiști
Potrivit celor de la Romeurope, romii, în special români și bulgari, au constituit o treime dintre persoanele expulzate în ultimii ani de Guvernul de dreapta, iar această politică continuă și după preluarea puterii de către stânga, perioadă în care „au fost evacuate mai multe tabere și au fost efectuate expulzări”.
Datele oficiale din ultimul raport al Oficiului francez pentru imigrație și integrare (OFII), arată că aproximativ 9.000 de români și bulgari au fost expulzați după ce au acceptat un ajutor pentru întoarcerea voluntară în țara de origine. Acestei cifre i se adaugă cea nepublicată a expulzărilor forțate.
„Românii și bulgarii, indiferent de originea lor, sunt cetățeni europeni„, a declarat președintele François Hollande, într-o scrisoare datată 27 martie și adresată Romeurope.
„Măsurile tranzitorii care limitează drepturile lor fundamentale vor face obiectul unei examinări obiective”, a scris el, apreciind că „politica lui Nicolas Sarkozy este responsabilă de sărăcia intolerabilă în care se află aceste familii”.