În pronunțarea unei hotărâri, Instanța din Paris a admis, marți, o plângere de concurență neloială depusă de către Bottin Cartographes împotriva Google France și Compania mamă a acesteia, Google Inc, pentru furnizarea de servicii gratuite de cartografiere.
Instanța a ordonat Google să plătească reclamantului daune de 500.000 de euro și o amendă de 15.000 de euro.
Compania franceză oferă aceleași servicii pentru un onorariu și a susținut în tribunal că strategia Google a vizat boicotarea concurenților prin asumarea cheltuielilor, până când ar fi controlat total piața.
„Acesta este sfârșitul unei bătălii de doi ani, o decizie fără precedent”, a declarat avocatul pentru Bottin Cartographes, Jean-David-Scemmama.
„Am dovedit nelegalitatea (Google), strategia pentru a-și elimina concurenții săi… Instanța de judecată a recunoscut caracterul abuziv și necinstit al metodelor utilizate și a aprobat Companiei Bottin Cartographes toate cererile. Aceasta este prima dată când Google a fost condamnat pentru aplicația sa Google Maps”, a spus acesta.
Un purtător de cuvânt al Google Franța a declarat ca firma va face apel: „Vom contesta această decizie. Rămânem convinși că un program calitativ și gratuit de cartografiere este benefic pentru utilizatorii de Internet și pentru site-urile web”.
Google s-a confruntat și cu alte dificultăți în Franța. în luna martie, unde Agenția de Reglementare a Confidențialității datelor a impus o amendă record de 100.000 de euro asupra Companiei pentru adunarea informațiilor private din rețelele wireless nesecurizate, cu ajutorul mașinilor Google Street View.