MGM a anunțat că dezvoltă „Drago”, un spinoff al lui „Creed”, care la rândul lui este un spinoff al lui „Rocky” – franciza de succes cu Sylvester Stallone în rolul lui Rocky Balboa.
Robert Lawton a fost angajat să scrie scenariul. El a primit postul după ce i-a impresionat pe directorii MGM cu scenariul său pentru „Becoming Rocky”, despre realizarea primului film „Rocky”, potrivit The Wrap, care a scris pentru prima dată despre implicarea lui Lawton în proiect. Deși studioul nu a mers mai departe cu ideea sa inițială de film, l-a însărcinat pe Robert Lawton să construiască o poveste de fundal despre boxerul rus Ivan Drago, care l-a înfruntat pe Rocky în „Rocky IV” din 1985.
Fiul personajului său, Viktor Drago, a apărut în „Creed II” din 2018, intrând în ring împotriva unui alt descendent al rivalilor lui Rocky, Adonis Creed.
„Sunt incredibil de recunoscător pentru această oportunitate și o abordez ca un fan enorm al francizei „Rocky”, care se întâmplă să fie scenarist”, a declarat Lawton pentru publicația Variety.
Nu se știe dacă Lundgren sau Florian Munteanu, care l-a interpretat pe Viktor Drago, își vor relua rolurile în spinoff. Detaliile acțiunii sunt păstrate secrete.
Înainte ca povestea familiei Drago să ajungă pe marele ecran, Adonis și compania vor reveni în „Creed III”, care este programat să aibă premiera pe 23 noiembrie 2022. Michael B. Jordan, care îl interpretează pe Adonis Creed, regizează filmul, care reprezintă debutul său în lungmetraj.
Munteanu, Tessa Thompson, Phylicia Rashad și Jonathan Majors joacă în al treilea film „Creed”, care este primul film „Rocky” în care Stallone nu va apărea. El este încă implicat în proiect, însă, ca producător.
Foto: MGM
CITEȘTE ȘI: Sebastian Stan, transformare spectaculoasă pentru filmul „A Different Man”
Filmul „Blonde”, cu Ana de Armas în rolul Marilyn Monroe, are premiera pe Netflix pe 28 septembrie