Franciza “James Bond” va continua să aibă lansare cinematografică internațională
Producătorii francizei “James Bond”, Barbara Broccoli și Michael G. Wilson și-au propus să mențină tradiția lansării filmelor în cinematografe, chiar dacă Amazon a cumpărat studiourile MGM – unde sunt realizate -, pentru suma de 8,45 miliarde de dolari.
“Ne-am luat angajamentul să continuăm să producem filmele ‘James Bond’ pentru ca spectatorii din cinematografele din întreaga lume să aibă acces la ele”, au precizat cei doi producători, pentru Variety. Încă nu este foarte clar pentru cât timp va mai exista această posibilitate pentru filmele „James Bond”, însă despre cea mai nouă producție, “No Time to Die”, cu Daniel Craig în rolul principal, se știe că va fi lansată în cinematografe pe 8 octombrie.
Eon Productions, compania prin care sunt produse filmele „James Bond”, este deținută de familia Broccoli, care este în spatele seriei încă de la prima apariție a superspionului pe marile ecrane, în 1962, în “Dr. No”. Potrivit unei înțelegeri, MGM are drept de decizie asupra finanțării și distribuirii tuturor filmelor „James Bond”.
Inițial, filmul „James Bond – No Time to Die” “nu era de vânzare”, dar apoi a fost
“La bine și la greu, noi suntem ‘paznicii’ acestui personaj și ne luăm foarte în serios această responsabilitate”, a precizat Broccoli, anul trecut, pentru Variety. Pentru o bună perioadă, s-a crezut că filmele nu vor avea lansarea în mediul online și că se va insista pe cea din cinematografe.
Totuși, “No Time to Die” a fost printre primele producții care și-au amânat lansarea în sălile de cinema, anul acesta. În ultimul an, premiera filmului a fost amânată de trei ori înainte de a se anunța clar că lansarea va fi în octombrie. Deși, cu puțin timp în urmă, filmul “nu era de vânzare”, MGM va face parte din Amazon. În condițiile în care Netflix și Disney conduc în domeniul streaming-ului, Amazon Prime nu este un competitor puternic, din cauza conținuturilor limitate. În schimb, portofoliul MGM este uriaș. Printre cele 4.000 de titluri MGM se numără francizele „James Bond”, „Hobbit”, „Rocky/ Creed”, „RoboCop” și „Pink Panther”, precum și filme ca „Silence of the Lambs”, „The Magnificent Seven” și „Four Weddings and a Funeral”. Li se alătură aproximativ 17.000 de episoade ale unor show-uri ca „Stargate SG-1”, „Stargate Atlantis”, „Stargate Universe”, „Vikings”, „Fargo”, „The Handmaid’s Tale”, „Get Shorty”, „Condor”, „Fame”, etc. MGM deține și show-uri fără scenariu, ca „The Voice”, „Survivor”, „Shark Tank”, „The Real Housewives of Beverly Hills” și „The Hills”.
CITEȘTE ȘI: MGM nu are cumpărător pentru arhiva de filme
Primele trei episoade din noul sezon „The Handmaid’s Tale”, lansate mai devreme
Keanu Reeves va juca într-un film și o serie anime adaptate după cartea sa “BRZRKR”
Lady Gaga dezvăluie prima imagine de pe platourile „House Of Gucci”
Foto: Profimedia Images