Actorul născut în Noua Zeelandă, Francis ‘Frankie’ Mossman, a murit. Avea doar 33 de ani.
Mossman a murit la domiciliul său din Sydney, Australia, sâmbătă, conform celor scrise de familia sa într-o campanie de strângere de fonduri menită să ajute cu acoperirea cheltuielilor cu repatrierea corpului actorului din Spartacus și cu consturile înmormântării. Familia își dorește ca Francis ‘Frankie’ Mossman să fie adus în Noua Zeelandă pentru a fi înmormântat.
„Ultima dorință a mamei lui Francis este să-și vadă fiul pentru ultima dată”, au scris frații lui Mossman, Laurence și Jeremy Mossman. Mossman a fost descris ca „o forță energetică și un frate și un fiu mult iubit”.
„A fost un membru respectat al comunității artistice și s-a bucurat de susținerea unei comunități care l-a adoptat ca o adevărată familie în Sidney”, au scris frații săi. „Zâmbetul lui molipsitor și prezența sa plină de energie sunt două dintre lucrurile de care le vor fi dor mereu celor care au avut norocul să îl cunoască”.
Cauza morții lui Mossman nu a fost confirmată.
Familia lui Mossman a declarat pentru Daily Mail Australia că actorul „s-a luptat recent cu vechi cicatrici și traume din liceu, lucru pe care l-a spus și în ultima sa postare de pe Instagram, unde a scris despre durerea pe care a suferit-o de la o vârstă fragedă.”
Ultima postare pe Instagram a lui Mossman prezintă o fotografie a lui în copilărie, împreună cu textul „Cine știa că acest băiat va suporta atât de multă durere”.
„Francis a fost copleșitor de amabil, entuziast și atât de îngrijitor, având un impact pozitiv asupra vieții multora care l-au cunoscut”, a spus familia sa în declarația pentru Daily Mail.
Foto: outnow.ch
CITEȘTE ȘI: Un actor din „Spartacus” vine la East European Comic Con