Francesca (Monica Bîrlădeanu) este o tânăra educatoare al
cărei vis este să plece in Italia. Aflată în căutarea unei vieţi
mai bune, Francesca este pregătita să înfrunte orice, chiar şi
reţinerile apropiaţilor săi. Planul este ca Miţă (Doru Boguţă),
iubitul ei, să ajunga şi el în Italia, de îndată ce-şi va încheia
micile afaceri de care se ocupa în România. Numai că evenimentele
se precipită nefericit, adevăruri dureroase ies la iveala şi
priorităţile se schimbă.
Distribuit în exclusivitate de Mandragora Movies, DVD-ul „Francesca” va fi disponibil pe piaţă începând
din 12 aprilie, inclusiv în varianta premium care, pe lângă film,
include şi making of, deleted scenes, şase interviuri cu regizorul
şi actorii şi fotografii din film şi de pe set.
Filmările au avut loc în iulie-august 2008 iar post-producţia s-a
finalizat în aprilie 2009. „Francesca” este produs de Mandragora
Movies şi îi are ca producători pe Bobby Păunescu şi Cristi
Puiu.
Lungmetrajul regizat de Bobby Păunescu, având-o în rolul principal
pe Monica Bîrlădeanu, a avut premiera mondială în cadrul
competiţiei oficiale a prestigiosului Festival Internaţional de
Film de la Veneţia 2009, în deschiderea secţiunii
„Orizzonti”.