Fotbal, bere și obiceiuri mioritice
Repriza a II-a ne-a gasit pe stadionul din cartierul 9 Mai, grație accesului facilitat de legitimația unui prieten jurnalist (4 bucați „jurnaliști” pe una bucata legitimație). Unul dintre „jurnaliști”, al carui creier plutea înca deasupra aburilor berii, cugeta: „Daca eram într-o țara normala nu intram noi așa moca.”
Meciul, la care a asistat și Victoraș TitulesÂ…, pardon, Ponta, cunoscut suporter al lui FC National, n-a adus nimic spectaculos. Spectaculos a fost fuleul ministerialului din Parcul cu Blatani, care a avut loc cu 5 minute înainte de fluierul final. Fuleul s-a finalizat stralucitor pe bancheta din spate a unui Range Rover (B-59-GRO) dotat printre altele cu geamuri electrice, ABS și chauffeur. Ce semnificație sa aiba GRO? GuvernuÂ’ României? Nu!!! Caci în România exista doar GuvernuÂ’ Nastase. Așa ca mașina ar fi trebuit sa aiba, mai bine, numarul B-59-ADY. În plus, era vineri seara, aproximativ ora 22.40, iar miniștrii primisera liber de la Adița înca de miercuri seara. Așa ca o mașina cumparata din contribuția fraierilor anonimi, condusa de un șofer platit din același anemic buget și alimentata (la greu, caci vorbim de un 4X4) cu benzina decontata de la buget, nu putea fi folosita pentru entertainmentuÂ’ personal. În mod normal, vreau sa spun.
Dupa ce ați citit textul problemei, caci este o problema, care dintre urmatoarele variante de raspuns le considerați corecte:
a. Mașina era a Guvernului, dar Victoraș a închiriat-o angajându-se ca la primul salariu sa acopere uzura și benzina, iar șoferul a fost remunerat cu oua de ferma achiziționate de Victoraș de la Piața din Cornu.
b. Mașina aparținea unui bun amic al lui Victoraș, cu care se împrietenise la gradinița (a se citi TSD);
c. Meciul a fost urmarit la recomandarea baronesei Nick pentru a permite ministrului sa evalueze gradul de implementare a acquis-ului comunitar la nivelul rampei ecologice (care curața tot) NașuÂ’ – Corleone;
d. Daca eram într-o țara normala nu mai intram pe stadion și nu va mai scriam despre lucruri anormale, parerea mea.