Petru Buiuca, câştigătorul primului sezon MasterChef
După ce a câştigat titlul de MasterChef şi premiul de 50.000 de euro, Petru şi-a îndeplinit nu un vis, ci mai multe: şi-a ajutat mama şi familia, şi-a deschis o afacere online prin care îşi doreşte să le insufle romanilor dragostea pentru bucătărie, pe care o consideră accesibilă pentru oricine are disponibilitatea şi dăruirea de a se juca cu ingrediente, a participat la numeroase evenimente culinare la care a făcut spectacol şi şi-a îmbogăţit cunoştinţele în materie de gastronomie într-o călătorie iniţiatică în Franţa. De asemenea, împreună cu Alex Cirtu şi cu Mehrzad Moghazehi lucrează în prezent la deschiderea unui studio de gătit inovator, un concept unic în România.
Alex Petricean D’Artagnan şi Bogdan Alexandrescu Dexter
Cei doi au fost luaţi după terminarea show-ului sub aripa lui Chef Florin Dumitrescu. Au muncit în bucătăria restaurantului condus de acesta şi au învăţat secretele din spatele unui restaurant. Cu mult curaj, iniţiativa şi idei originale, cei doi şi-au deschis la sfârşitul anului trecut un restaurant al lor, Autographe, pe care îl condimentează în fiecare zi cu preparate inedite care le poartă semnătura.
Mimi Nicolae
După duelul din finală MasterChef cu Petru, Mimi a ieşit pe locul al doilea în concurs, dar a câştigat simpatia şi admiraţia tuturor. Priceperea şi dăruirea sa au făcut-o irezistibilă în faţa juraţilor, însă şi în faţa celor care imediat după terminarea emisiunii de la Pro Tv i-au propus numeroase evenimente. Mimi a participat şi la campania de lansare a unui important lanţ de hypermarketuri din ţară, fiind imaginea campaniei şi participând la conferinţe de presă, evenimente culinare, inaugurarea magazinelor. Găteşte în continuare acasă cu aceeaşi pasiune, pentru fiul şi soţul său.
Mehrzad Moghazehi
Mehrzad şi-a lansat un blog cu reţete, a participat la numeroase evenimente culinare şi colaborează cu un restaurant din Ploieşti, pentru care a realizat şi un meniu, face echipă cu Alex Cirtu la evenimente private, cu care spera să scoată în curând şi o carte de bucate.
Alex Cirtu „Teacher”
După terminarea show-ului MasterChef, şi-a dat demisia de la şcoală unde era profesor şi s-a concentrat pe activităţile culinare. Împreună cu Mehrzad, s-a axat pe petreceri private, inaugurări de restaurante, meniuri pentru câteva restaurante din Bucureşti şi visează la un show culinar.
Sidia Sissoko
Simpaticul inginer care a cucerit nu doar prin talentul său culinar, ci şi prin emoţiile copleşitoare pe care nu s-a sfiit să le arate în timpul show-ului, a urmat cursuri de specializare şi şi-a luat cu brio diploma de bucătar şi chef. Nici el nu a stat departe de evenimentele gastronomice şi a participat, ca invitat, la numeroase alte emisiuni de divertisment ale Pro Tv. A fost solicitat de şcoala la care a absolvit cursurile de bucătar să colaboreze pentru un program de updatare a bucătăriilor din diverse restaurante de pe Valea Prahovei. A ţinut cursuri în Sinaia pentru bucătarii dintr-un restaurant de acolo, pe care i-a pus la curent cu noile tehnologii din domeniul gastronomic.