Fosta iubită a lui Leo Iorga vine la ”Totul pentru dragoste” – FOTO
Ea este mama unui tânăr de 20 de ani şi, deşi este despărţită de tatăl acestuia de mai bine de 7 ani, nici acum nu a divorţat de el. Florenţa a fost managerul mai multor trupe rock, printre care şi trupa Pact, cea a cărei solist Leo Iorga era în 2012, când Leo şi Florenţa s-au revăzut după mai mulţi ani. În acea perioadă, Leo şi soţia sa Paula erau despărţiţi, deşi nici ei nu divorţaseră.
După un timp în care au colaborat, Florenţa şi Leo s-au îndrăgostit şi au decis să se mute împreună, în Bucureşti. Florenţa declară că au avut o relaţie frumoasă, atât pe plan sentimental cât şi profesional. însă din 2014, când starea de sănătate a lui Leo Iorga s-a agravat şi a suferit o altă intervenţie chirurgicală, artistul a decis că este mai bine să păstreze familia unită şi a pus punct relaţiei lor.
La scurt timp, Leo Iorga a decis să o şi concedieze pe Florenţa din funcţia de manager al trupei Pact, ceea ce pentru ea a fost un şoc le momentul respectiv, însă i-a respectat decizia şi a înţeles situaţia.
Acum, Florenţa vine la ”Totul pentru dragoste” cu dorinţa de a reuşi să-şi reclădească viaţa. Ea este convinsă că, undeva, există jumătatea pe care nu a întâlnit-o încă.
Tot astăzi, de la ora 14.00, în platoul emisiunii ”Totul pentru dragoste” va veni şi Fatma care va povesti coşmarul prin care a trecut ani de zile alături de soţul ei, un medic de origine turcă. Fatma este mamă a doi copii şi militează împotriva fundamentalismului islamic.
In prezent, ea l-a iertat pe fostul soţ, dar nu are puterea să se mai vadă cu el. In ciuda celor întâmplate, Fatma nu şi-a denigrat niciodată soţul în faţa copiilor ei.
Poveştile Florenţei şi Fatmei, precum şi sfaturile pe care acestea le vor primi de la specialişti pot fi urmărite astăzi, de la ora 14.00, în cadrul emisiunii ”Totul pentru dragoste! prezentată de Mirela Vaida la Antena 1.